REZULTATELE ADMITERII LA POLITEHNICĂ. Vezi ce note astronomice au luat viitorii ingineri

REZULTATELE ADMITERII LA POLITEHNICĂ. Vezi ce note astronomice au luat viitorii ingineri

Absolvenţii de liceu care visează să devină ingineri au aflat, astăzi, rezultatele parţiale ale examenului de admitere de la Universitatea Politehnica Bucureşti. Dacă la Ingineria Electrică şi la cea Medicală ştacheta a fost extrem de ridicată, la Ştiinţe Aplicate şi la Inginerie Spaţială s-a putut intra şi cu mai puţin de 6.

După două probe scrise solicitante la matematică şi fizică, elevii care au dat la Politehnică, în Capitală, au aflat dacă şi-au scos banii pe meditaţiile făcute în ultimii ani. Şase dintre concurenţii locurilor de la Inginerie Electrică au reuşit să ia punctajul maxim la examen şi să ocupe totodată primele locuri de la buget, cu o medie totală de 9,95. Competiţia a fost atât de strânsă încât linia s-a tras imediat după nota 9,36. La polul opus s-a situat facultatea de Energetică, acolo unde standardele au coborât simţitor. Doar doi dintre candidaţi au primit nota zece la examen, iar ultima medie cu care s-a intrat a fost la îndemâna elevilor mai slabi, capabili de numai puţin peste nota 5. Vedeta Politehnicii a fost, de departe, facultatea de Inginerie şi Management. Un număr record de 150 de elevi au intrat fără probleme pe locurile subvenţionate de la buget, toţi cu zece curat la examenul de admitere. Vezi AICI ultimele note cu care s-a intrat la Universitatea Politehnica Bucureşti!