Vechile instituţii de învăţământ de la marginea Capitalei se dezvoltă prin învecinarea cartierelor rău-famate cu noile zone de lux.
La capăt de Bucureşti au fost mai întâi blocuri pentru muncitori, apoi a fost şcoala, mai deunăzi au răsărit, unul câte unul, cartiere rezidenţiale. Iar noile zone ale bogaţilor, cu pretenţii pe măsura buzunarelor, încurajează schimbarea la faţă a şcolii: părinţii sunt tot mai ocupaţi şi doresc ca propriii copii să aibă toate facilităţile în locul în care învaţă. O socoteală din care toată lumea are de câştigat, inclusiv copiii fără posibilităţi, care găsesc între pereţii şcolii un refugiu de la sărăcia de acasă şi o alternativă la găştile de cartier. O fostă „ultimă clădire pe stânga“ Pe la jumătatea anilor ’80, de la Şcoala nr. 144 încolo începea câmpul. Pentru mai toată lumea, adresa instituţiei de învăţământ din Prelungirea Ghencea era „ultima clădire pe stânga, cum vii dinspre oraş“, povesteşte directoarea Valentina Minea. Erau două încăperi în şcoala veche, de atunci. Blocurile de peste drum au apărut apoi, iar clădirea şcolii s-a extins la rândul ei. În capătul străzii au început de câţiva ani să se ridice vile multe şi colorate, iar şcoala de azi are etaj. Rămâne însă micuţă - 11 clase cu totul. Sunt 114 copii în clasele I-IV şi 100 în clasele V-VIII. Acum un an şi jumătate s-a adăugat o grupă de grădiniţă, cu 26 de micuţi. Cererile de locuri sunt tot mai multe, vin mai ales din partea celor care s-au mutat în zonă. Pentru cei mai mulţi dintre ei, apropierea de casă este principalul criteriu pentru alegerea şcolii, unul absolut logic în opinia directoarei. „Avem o şcoală cu dotări bune. În plus, să-l scoli pe cel mic la cinci dimineaţa să fie la şcoală sau la grădiniţă la timp este mult“, arată Minea. Periferia nu are doar dezavantaje, mai crede ea: nefiind atât de aproape de oraş, tentaţiile reprezentate de discoteci, restaurante „centrale“ şi săli de jocuri sunt mai puţine.
„Grosul“ celor şcolarizaţi aici - aproximativ 80% - este format însă în continuare din copiii muncitorilor din zonă, „cu venituri medii şi submedii“. În cazul lor, intervine un alt fenomen: sunt „generaţii de generaţii“, adică sunt copiii celor care au învăţat la rândul lor în cartier. Eventualele probleme devin mai uşor de rezolvat prin comunicarea mai simplă între dascăl şi părintelefost elev.
Modernizări şi riscuri pentru Şcoala nr. 131
La marginea Rahovei se construieşte în special spre Bragadiru şi pe Şoseaua Măgurele. Iar directorul Şcolii nr. 131, Dorin Zăpadă, speră că lucrurile se vor schimba încet-încet şi în ceea ce priveşte componenţa socio-culturală a celor care frecventează această şcoală. În bine, dacă se poate. Spune că nu se ştie încă „ce hram poartă“ cei care vor fi şcolarizaţi în viitor aici, alături de cei din actuala comunitate. „Pot fi reprezentanţii oricărei categorii de parveniţi“, consideră el.
Îi aşteaptă oricum o şcoală cu totul modernizată prin investiţiile făcute de Consiliul Local al Sectorului 5 în ultimii ani şi prin eforturile conducerii şcolii: săli de clasă şi culoare strălucind de curăţenie, o bibliotecă ce adună 14.000 de volume, o pinacotecă şi un hol transformat în galerie de artă.
Dincolo de gard se cască însă un drum plin de cratere, ce duce spre blocuri scunde, iar probleme sunt şi în şcoală: dintre cei aproximativ 900 de copii care învaţă la Şcoala nr. 131, 40 au unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate, locuiesc - în cazurile fericite - cu bunicii. Riscul de a o lua pe căi greşite este maxim în cazul lor. „Canalul profesor-părinte a dispărut. Nu putem controla nici 40% din ceea ce se întâmplă cu ei. În momentul în care un copil iese de sub supravegherea şcolii, nu mai putem face nimic pentru el, sunt situaţii în care ajung sub incidenţa legii penale. Încercăm să-i ţinem aici cu tot felul de activităţi“, precizează directorul Dorin Zăpadă.
EXPOZIŢIE Opera lui Brâncuşi, la Şcoala nr. 131 Şcoala nr. 131 este unică în Bucureşti: are o galerie de artă intitulată Hol 131, în care de cinci ani expun artişti profesionişti. Intrarea în şcoală s-a transformat astfel într-o sală de expoziţie cu simeze şi pereţi albi. Originala idee i-a aparţinut directorului şi a fost aplicată cu ajutorul profesorului de desen, pictorul Tudor Meiloiu. Acesta şi-a convins numeroşi prieteni din lumea artei să expună cel puţin câte un tablou. De atunci, au avut loc în Hol 131 zeci de vernisaje ale unor artişti contemporani precum: Ştefan Pelmuş, Marcel Chirnoagă, Ion Murariu, Marin Gherasim, Traian Brădeanu, Petre Achiţenie, Vasile Pop-Negreşteanu, Marin Predescu, Ion Cojocaru sau George Oprea, pentru a enumera doar câţiva. Maria Brâncuşi, nepoata celebrului sculptor, a adus o lucrare a acestuia. Mulţi dintre cei care au expus aici au donat câte o lucrare, prezentată acum în pinacoteca şcolii.
Recomandările noastre
