HANDBAL. Naționala feminină a României a câștigat ieri, scor 29-27, cel de-al doilea meci amical disputat împotriva Germaniei, în deplasare. Sâmbătă, în prima confruntare, nemțoaicele s-au impus cu 37-24.
Tot săptămâna trecută, tricolorele au obținut trei victorii într-un turneu întreprins în Danemarca: 34-31 și 35-32 cu reprezentativa gazdelor și 28-24 cu Muntenegru. Peste trei luni, elevele lui Radu Voina vor susține, împotriva Belarusului, barajul de calificare la Campionatul Mondial din China, programat la finalul acestui an.
Recomandările noastre