Reţete de post de la mănăstiri. Alimentele pe care le consumă călugării în această perioadă

Reţete de post de la mănăstiri. Alimentele pe care le consumă călugării în această perioadă Sursă Dreamstime

Călugării au povestit despre rețetele care se fac la mănăstiri în perioada postului. Aceste rețete sunt foarte sănătoase și diversificate. Secretul constă în ingredientele cu puține calorii.

Rețete. Călugării au explicat ce rețete de post gătesc în această perioadă. Secretul constă în ingredientele sănătoase și în modul în care sunt preparate.

Rețete. Borş de bob, de la Mănăstirea Tismana

Una dintre cele mai gustoase rețete de post este cea de borş de bob. Călugării de la Mănăstirea Tismana au declarat că aveți nevoie de următoarele ingrediente: jumătate kg de păstăi verzi de bob, 1 ceapă, 1 morcov, 1 legătură de mărar, 1 cană de borş, sare. Legumele se taie bucăţele mici şi se pun la fiert în 2 litri de apă împreună cu păstăile bob. Se fierbe până se înmoaie bine păstăile, se adaugă borşul fiert înainte, se potriveşte de sare şi se pune peste mărarul tocat mărunt. Se mai poate adăuga o lingură de ulei.

Rețetă de ciorbă de fasole cu tarhon

Pentru rețeta de ciorbă de fasole cu tarhon a călugărilor de la Mănăstirea Brâncoveanu, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 500 de grame fasole boabe, 2 linguri de făină, 2 cepe, 1 legătură pătrunjel, 1 legătură tarhon, 1 vârf cuţit bicarbonat de sodiu, 3 linguri ulei, oţet, sare.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Fasolea se lasă la înmuiat 3-4 ore în apă. Se fierbe apoi în trei ape, se scurge, se clăteşte cu apă caldă şi se pune într-o altă apă fierbinte la fiert. Se pune uleiul într-o tigaie la încins, se presară făina şi se amestecă bine. Se pune ceapa la călit, se adaugă apă și se lasă la fiert. Se pune peste fasole, se adaugă sare, tarhon şi pătrunjel și se acreşte cu oţet.

Rețetă de urzici cu hrean de la Mănăstirea Sfânta Treime

Pentru această rețetă de post aveți envoie de următoarele ingrediente: 1 kg de urzici, 1 ceapă, 1 păstârnac, 1 morcov, 1 lingură de mălai, ulei, 5 căţei de usturoi, 2 linguri miez de nucă măcinată, 1 lingură hrean ras, sare.

Urzicile trebuie spălate în mai multe ape. Legumele se curăţă, se spală, se dau prin răzătoare şi se pun la fiert cu urzicile. După ce fierb urzicile, se strecoară, se scurg bine şi se freacă cu mălaiul. Se pun hreanul, sarea şi usturoiul şi se amestecă bine. Se pune compoziţia într-o tavă unsă cu ulei împreună cu o cană din apa în care au fiert urzicile şi se pun la cuptor. Această rețetă merge foarte bine cu mămăligă, potrivit clickpoftabuna.