Echipa naţională de fotbal a României a obţinut o remiză importantă, scor 0-0, contra Franţei, vicecampioana lumii, în primul meci din Grupa C de la Campionatul European. În urma unui joc şters, în care francezii au atacat anemic, iar românii s-au baricadat în defensivă, selecţionerul Victor Piţurcă nu şi-a ascuns satisfacţia: „Suntem mulţumiţi de rezultat şi sperăm la evoluţii mai bune în partidele cu Italia şi Olanda“. Următorul meci al României este programat vineri, 13 iunie, tot la Zurich, împotriva Italiei, campioana mondială „en-titre“.
De faţă cu Michel Platini, preşedintele UEFA, şi cu Traian Băsescu, preşedintele României, tricolorii s-au apărat în unele momente şi cu vedeta Adrian Mutu.
Naţionala de fotbal a României a obţinut un rezultat de prestigiu, 0-0 cu Franţa, în primul meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal. Tricolorii au meritul de a-şi fi atins scopul: un punct în faţa vicecampioanei lumii. Acesta a fost, de fapt, şi obiectivul pe care România şi l-a propus înainte de startul competiţiei. > Pentru prima oară în istorie, tricolorii au intonat în cor versurile imnului naţional. Fotbaliştii lui Piţurcă au primit foi cu versurile cu o zi înainte. > În prima repriză, francezii au avut mingea şi iniţiativa în joc. Aşa cum era de aşteptat, românii au stat la cutie şi au aşteptat să lovească pe contraatac.
> Următorul joc al României va avea loc vineri, tot la Zürich, împotriva Italiei, campioana lumii. Meciul se va disputa pe 13 iunie şi va fi al 13-lea meci de la turneul final.
REZUMATUL PARTIDEI ROMÂNIA - FRANŢA 0-0:
Răducioiu: „Ne trebuie mai mult curaj!“ > Minutul nouă a adus primele emoţii ale jocului, dar Mutu a fost blocat în careul Franţei în momentul şutului, iar în replică, la faza imediat următoare, Nicolae Anelka a şutat pe lângă, talonat de „jandarmul“ Gabi Tamaş. > În minutul 49, Malouda a făcut franjuri apărarea noastră, dar a fost inexact. Mutu a greşit şi el ţinta, din lovitură liberă, în minutul 51.
> Venit la meci, Traian Băsescu a stat la câţiva metri distanţă de Florin Răducioiu, Miodrag Belodedici, Ionuţ Lupescu şi Gică Hagi. „Am promis unui prieten biletele la meciurile cu Italia şi Olanda. Voi mai veni să văd echipa României doar dacă va trece de grupe“, ne-a declarat Florin Răducioiu, care s-a întreţinut minute bune, la pauză, cu Hagi, cel care i-a pus pe tavă o grămadă de pase de gol la naţională.
„Ne trebuie mai mult curaj. Mutu n-a fost în apele lui“, aprecia, după primele 45 de minute, „Marele Blond“. Fostul golgheter al României de la Cupa Mondială din 1994 a renunţat la licenţa de impresar. > Echipa României a fost încurajată de peste 10.000 de spectatori. Deşi federaţia le-a dat doar „firimituri“, multe tichete ajungând la aşa-numita „familie a fotbalului“, fanii s-au descurcat de bilete. Ei şi le-au procurat participând la tragerile la sorţi organizate de federaţia franceză, aceasta fiind explicaţia faptului că multe tricouri galbene au stat ieri amestecate printre cele albastre. „Cine sare, România!“, „Mândru că sunt român!“, „Hai, băieţii, hai, băieţii, haide!“, „România, ole, ole, ole!“, „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor!“, precum şi strămoşescul „Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm!“ au fost câteva dintre îndemnurile suporterilor noştri. > Franţa a presat spre finalul jocului, însă fără „explozie“ pe ultimii metri, unde tricolorii s-au aglomerat. Benzema ne-a dat palpitaţii, dar am avut noroc: şutul a fost central. Acelaşi Benzema şi-a făcut iarăşi loc în careul mare, păcălindu-l pe Chivu, dar a cadrat eronat. Jocul echipei noastre s-a aplecat permanent spre stânga, unde au acţionat Mutu şi Chivu. > Cristi Chivu, căpitanul naţionalei, era la final obosit, dar optimist: „Puteam mai mult dacă aveam prospeţime în faza de atac. Sperăm la mai bine în următoarele două meciuri.“ > Victor Piţurcă, selecţionerul care a obţinut istoricul rezultat, a dat vina pe căldură pentru jocul slab din atac: „În ultimele zile ne-am antrenat mai mult pe ploaie, iar astăzi a fost o zi foarte călduroasă. Concluzionând, sunt mulţumit“.
SUPORTERI
Adelina a venit îmbrăcată în tricoul lui Chivu
Mii de suporteri români au invadat ieri oraşul Zürich, frontul primei bătălii de la Euro a tricolorilor. Pentru prima oară în istoria participărilor naţionalei la turneele finale, fanii români nu au mai fost rudele sărace ale Europei unite. Numărul mare al suporterilor lui Mutu i-a speriat atât pe pe elveţieni, cât şi pe francezi, iar arsenalul din dotarea românilor a fost unul impresionant.
Primul drum pe care fanii români l-au făcut la Zürich a fost în gara centrală, acolo unde se află statuia căpitanului Cristian Chivu, alături de alte nouă vedete ale turneului final. Pe drumul spre stadionul „Letzigrund“, suporterii echipei noastre au format un impresionant râu galben.
„Numărul 5“
Ieri-dimineaţă, în gara de la Zürich a apărut şi Mircea Geoană, preşedintele PSD. Politicianul era însoţit de soţia sa şi de o mulţime de copii. „Am strâns toţi copiii prietenilor şi i-am adus aici, în Elveţia, în excursie“, a explicat Geoană. Fanii naţionalei prezenţi în acel moment în gară, printre care şi câţiva suporteri din Bistriţa, care arborau un banner cu un vampir sugrumând un cocoş, s-au îmbulzit pentru a se poza cu fostul ambasador în SUA.
Cu o oră înaintea partidei, la stadion şi-a făcut apariţia şi Adelina Elisei, logodnica lui Cristian Chivu. Aceasta era însoţită de soacra Mariana şi cumnata Diana, adică de mama şi sora lui Cristi. Adelina era îmbrăcată lejer, într-o pereche de pantaloni albi şi un tricou al naţionalei României, inscripţionat cu numărul şi numele iubitului său. „Am venit să-i port noroc lui Cristi. Am ceva emoţii, dar sper să-mi treacă“, ne-a declarat viitoarea doamnă Chivu. Cei care au recunoscut-o pe Adelina s-au grăbit să se pozeze cu ea. > În timp ce fanii „albaştrilor“ cântau „Marseilleza“, suporterii tricolorilor o înjurau pe Carla Bruni, soţia lui Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei.
> În faţa stadionului, Sorin Mihăilescu, şeful galeriei formaţiei Farul Constanţa, vindea fulare contrafăcute contra sumei de 10 euro bucata. > Federalii români Mircea Sandu (venit la stadion cu soţia, Lisa) şi Florin Prunea au purtat la gât fulare tricolore. Acest accesoriu n-a lipsit nici din „echipamentul“ lui Gică Hagi, venit la meci cu soţia, Marilena.
> În uralele spectatorilor români, echipa României a păşit pe terenul stadionului „Letzigrund“ la ora locală 17.17, urmată, trei minute mai târziu, de componenţii vicecampioanei mondiale. > Prezentarea fotbaliştilor noştri a fost făcută, de la staţia de amplificare a stadionului, de Ştefan Lecca, redactor- şef la revista „Sportmagazin“, publicaţie patronată de Ionuţ Lupescu.
> Suporterii au putut cumpăra bere şi din stadion. Băuturile alcoolice s-au vândut până la buza arenei. > Daniel Niculae şi Cosmin Contra au primit cartonaşe galbene în prima repriză pentru două gesturi prosteşti. „Nico“ a comis un henţ inutil la un atac în careul lui Coupet, iar „Guriţă“ a şutat într-o minge încercând să evite executarea rapidă a unui aut.
CITIŢI ŞI: COMENTARIUL MECIULUI ROMÂNIA - FRANŢA 0-0
PRIETENIE. Fanii tricolorilor i-au învăţat şi pe asiatici despre regele Hagi
EURO 2008 Grupa C
ROMÂNIA - FRANŢA . . . . . . . . 0-0
ROMÂNIA: Lobonţ 6 - Contra 7, Tamaş 7, D. Goian 7, Raţ 6 - M. Rădoi 6 (90+3, Dică), Chivu 7 - Nicoliţă 6, Cociş 7 (63, Codrea 6), Mutu 6 (78, M. Niculae) - D. Niculae 6. Antrenor: Victor Piţurcă
FRANŢA: Coupet 6 - Sagnol 6, Thuram 7, Gallas 6, Abidal 6 - Ribery 7, Toulalan 6, Makelele 7, Malouda 6 - Anelka 5 (72, Gomis 5), Benzema 6 (77, Nasri). Antrenor: Raymond Domenech Stadion: „Letzigrund“ - Zürich (Elveţia); Spectatori: 30.585; Arbitri: M. Gonzalez 7 - J. Jimenez 7, J. Guadamuro 7 (toţi din Spania) Corespndenţă din Zürich
CITIŢI ŞI:
COMENTARIUL MECIULUI OLANDA - ITALIA 3-0
COMENTARIUL MECIULUI ROMÂNIA - FRANŢA 0-0
Ceartă în vestiarul tricolorilor Chivu: "N-am putut mai mult"
Gică Popescu: "Noi eram mai valoroşi decât generaţia asta"
Găsiţi cinci asemănări între cele două echipe Imnul şi prima lecţie, cea a respectului