Reguli noi pentru supermarketuri și restaurante. Cine nu respectă legea riscă amenzi uriașe

Reguli noi pentru supermarketuri și restaurante. Cine nu respectă legea riscă amenzi uriașe Sursa foto: Dreamstime.com

Toate companiile care produc sau comercializează băuturi îmbuteliate trebuie să se înscrie într-o bază de date națională. O nouă lege care a intrat deja în vigoare aduce schimbări importante pentru toți românii.

Toți producătorii, importatorii şi comerciaţii de băuturi îmbuteliate trebuie să se înregistreze online în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare până la finele lunii februarie. Companiile care nu vor face acest lucru până la termenul limită riscă amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

„Toate societăţile comerciale din România care au calitatea de producători, importatori sau comercianţi de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosinţă din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1 litri şi 3 litri, precum şi companiile din industria ospitalităţii care comercializează aceste produse, au obligaţia legală să se înregistreze online, în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare“, a transmis, marţi, Ministerul Mediului.

Sistem de succes

Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) va avea un rol decisiv în ceea ce privește reciclarea în România. Se estimează că vor fi colectate în fiecare an aproximativ șase miliarde de recipiente din plastic, sticlă sau aluminiu (doze). Acest sistem funcționează cu succes de ani buni în mai multe state europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marile magazine au anunțat că își vor amenaja propriile centre de colectare și vor oferi clienților un bon în schimbul ambalajelor predate. Acesta va putea fi folosit pentru cumpărături. De asemenea, statul român, prin intermediul Ministerului Mediului va înființa firme care să se ocupe de activitatea de preluare și reciclare a ambalajelor, potrvit romaniatv.net.

Cum va funcționa în România

Sistemul Garanție-Returnare va deveni funcțional în România începând cu 30 noiembrie 2023, iar consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele din plastic, sticlă sau metal. Românii vor plăti o garanție de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată de la un comerciant.

Mai exact toate băuturile se vor scumpi din această toamnă cu 50 de ani, iar românii vor fi încurajați să recicleze pentru că doar așa își vor putea primi banii înapoi.