Reghe sare la oficialii Astrei

Reghe sare la oficialii Astrei

Antrenorul Stelei e deranjat de suspiciunile de blat apărute după meciul de la Ploieşti.

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei de fotbal Steaua, s-a arătat ieri deranjat de faptul că unii oficiali ai grupării Astra Ploieşti şi-au acuzat câţiva jucători de non-combat în partida câştigată de "militari" cu scorul de 4-3. "Uitaţi-vă cum au evoluat Găman şi Bărboianu, jucătorii impresariaţi de Giovani Becali! Dar, mai ales, cum a jucat Andrei Mureşan, fotbalist adus la Astra de de Ana Maria Prodan (n.r. - soţia antrenorului din Ghencea)", a declarat un oficial al ploieştenilor, sub protecţia anonimatului, în ediţia de ieri a cotidianului "Evenimentul zilei". "La golul trei al Stelei, Rusescu a trecut ca printre jaloane, iar la golul patru, parcă voiam să le dăm mingea să marcheze", a punctat şi Dinu Gheorghe, preşedintele clubului Astra. Aşteaptă 20.000 de fani la meciul cu Trnava "Mi se pare incredibil să spui că Astra - Steaua a fost blat! Nu mi se pare normal ca oficialii Astrei să-şi dea cu părerea sub protecţia anonimatului. Nu e corect, în primul rând, faţă de jucătorii ploieşteni. Găman, Bărboianu şi Mureşan nu merită să fie târâţi în astfel de mizerii", a reacţionat Laurenţiu Reghecampf ieri, într-o conferinţă de presă. Totodată, antrenorul Stelei a negat faptul că ar fi avut un conflict cu fundaşul sârb Novak Martinovici în timpul meciului de la Ploieşti, cu Astra: "I-am spus doar că n-a fost atent la un adversar, iar el mi-a zis că nu l-a văzut. Atâta tot". Reghecampf a vorbit şi despre meciul pe care Steua îl va susţine joi (ora 20.45, Antena 1), pe "Naţional Arena", cu Spartak Trnava, în prima manşă din turul III preliminar al Ligii Europa: "Sunt convins că vom avea cel puţin 20.000 de oameni în tribune. E important să tranşăm meciul din tur". "Lupu trebuie să fie bărbat" Tânărul fundaş stelist Valentin Lupu a intrat în gura lui Gigi Becali după meciul câştigat de "roş-albaştri" la Ploieşti. Patronul Stelei n-a agreat tunsoarea "satanică" pe care jucătorul a afişat-o. "De când l-am văzut cu tunsoarea aia satanică, am vrut să dau telefon pe bancă. Ce, eşti Scaraoţchi? Satana ne va distruge din cauza lui", a tunat Becali. "Nu cred că este un jucător care să fie afectat după ce e criticat pe drept de patron. Trebuie să fie bărbat şi să-şi recunoască greşelile. Dacă nu e bărbat, Lupu nu are ce căuta la Steaua", a spus ieri Reghecampf. "Nu mi se pare normal ca oficialii Astrei să-şi dea cu părerea sub protecţia anonimatului. Nu e corect." LAURENŢIU REGHECAMPF, antrenor la Steaua Citiţi :

  • Reghecampf: "Nu mi se pare normal ca oficialii Astrei să-şi dea cu părerea sub protecţia anonimatului"
  • Reghecampf: "Step by step va fi bine"