

După primirea triumfală de care Regele s-a bucurat la București, în primăvara anului 1992, Ion Iliescu a început să se teamă de pericolul presiunii străzii pentru revenirea la monarhie. Ion Iliescu era idolul, iar Jurnalul Național era ”perla coroanei” lui Dan Voiculescu. Prin acest ziar își arăta el forța mediatică. Îi încolțiseră în minte planurile de azi: să domine deciziile politice prin trustul său de presă. Or, dacă în noiembrie 1994, PDSR a cerut Ministerului de Externe să-l declare pe Rege ”persona non-grata”, iar Ion Iliescu nu excludea o lege care să interzică acestuia intrarea în țară, cum era să se comporte Dan Voiculescu decât ca un docil vasal al regelui materialismului dialectic?
Toate aceste fapte sunt șterse cu buretele. ”Fonfăitul” și ”bâlbâitul” de atunci se bucură azi de onoruri din partea slugoilor socialismului, care scuipau în obraz tineri jurnaliști cu credință în valori, insuflate de bunici și de părinți. La ieșirea de pe băncile școlii, nimeriserăm ușa greșită. Acum, ce să mai cred? Aceiași oameni, și în Casa Regală, și la temelia trustului Intact. Concerte aniversare, premii și alte festivități, peregrinări ale unora, care foloseau atunci adjective prea tăioase pentru conștiințele noastre subțiri și în formare, vorbesc acum galant, Familia Regală a României în sus, Alteța Sa Regală în jos, Majestatea Sa în sus, Principele în jos. Ex-regele a devenit regele Intact. De-aia spun că, uneori, îmi doresc să uit…