Reforma pensiilor a trecut de Senatul francez

Reforma pensiilor a trecut de Senatul francez

Senatorii francezi au aprobat aseară controversata reformă a pensiilor, care prevede creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, iar pe cea pentru o pensie întreagă de la 65 la 67 de ani, anunţă BBC.

După ce guvernul a folosit o metodă cunoscută sub denumirea de "ghilotină" pentru a scurta dezbaterea planului de reformă, senatorii s-au pronunţat în favoarea proiectului, cu 177 de voturi "pentru" şi 153 "împotrivă". Planul lui Nicholas Sarkozy, care a stârnit proteste ample în Franţa, paralizând transporturile şi livrările de energie, ar putea deveni lege chiar de săptămâna viitoare. O zi de proteste, 300 de milioane de euro Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi în ultimele săptămâni, acuzând o încălcare a drepturilor. De partea cealalată, politicienii, în frunte cu preşedintele Sarkozy, susţin că măsura este necesară pentru a reduce deficitul bugetar şi pentru salvarea sistemului de pensii de la colaps.

  • "Nu vom rămâne o naţiune mare dacă ne agăţăm de simbolurile trecutului", a afirmat înainte de vot ministrul Muncii, Eric Woerth.

Protestele au fost iniţiate de sindicate, dar s-au implicat toate categoriile sociale, inclusiv studenţii. Liderii de sindicat promit noi proteste de amploare, programate pentru 28 octombrie, şi 6 noiembrie. Foto: Reuters 12 rafinării au fost blocate la nivel naţional, provocând o acută criză a carburanţilor. Ieri, pentru prima dată, guvernul a cerut poliţiei să intervină pentru a debloca accesul la principala rafinărie din regiunea pariziană, Grandpuits. Trei oameni au fost răniţi uşor după altercaţii cu forţele de ordine în faţa rafinăriei de lângă Paris. Protestul din rafinării a intrat azi în cea de-a unsprezecea zi. Joi dimineaţă, 150 de persoane au blocat parţial accesul la centrala nucleară de la Civaux. Mai multe reactoare au fost oprite, transportul public din mai multe oraşe a fost blocat, iar gunoaiele nu au mai fost ridicate de pe străzi zile la rând. În total, o zi de proteste costă Franţa 300 de milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News