Referendumul s-a încheiat, scandalul în CCR continuă
- Violeta Fotache
- 23 august 2012, 12:43
Conflictul dintre judecătoarea Aspazia Cojocaru şi colegul ei, Ion Predescu, a intrat ieri în faza confruntării deschise
CCR a finalizat şi trimis ieri Parlamentului motivarea Hotărârii de invalidare a referendumului. Şedinţa a debutat cu scântei între Aspazia Cojocaru şi Ion Predescu, ultimul riscând chiar şi un proces la tribunal pentru faptul că a spus despre colega lui că "a înclinat" balanţa votului dat de Curte. "Nu vă e ruşine, cum v-aţi permis să faceţi asemenea afirmaţii?", l-ar fi luat Cojocaru în primire pe Predescu, conform surselor EVZ. Decanul de vârstă al CCR ar fi răspuns: "N-am zis, n-am zis..." De altfel, Aspazia Cojocaru a anunţat că îl va da în judecată pe colegul său, dacă se demonstrează că acesta a încălcat secretul votului, lucru pe care Predescu nu-l recunoaşte. CCR nu are competenţe de modificare a listelor electorale, iar datele pe care Guvernul i le-a trimis pe 20 august nu reprezintă ceea ce au cerut judecătorii, se menţionează în motivaţia Curţii, care a ajuns ieri la Parlament. Mai precis, Curtea spune că a cerut "listele electorale actualizate până la data de 10 iulie" şi că a primit "o serie de date privitoare la diverse categorii de persoane". "Datele comunicate, în cea mai mare parte, nu au legătură cu solicitarea formulată de Curte". CCR a spus Guvernului să nu facă recensământ Curtea mai precizează că nu a cerut un nou recensământ Guvernului, acţiune care "nu îşi găsea justificarea în solicitarea Curţii şi niciun temei legal". De asemenea, CCR adaugă că a atras atenţia Executivului că o asemenea acţiune nu este necesară. Faimoasa problemă a românilor cu buletinul expirat este explicată în termeni foarte simpli: judecătorii atrag atenţia că pedeapsa legală pentru cei care nu îşi reînnoiesc actul de identitate este amenda contravenţională, şi nu pierderea dreptului de a vota. Curtea mai spune că persoanele cu drept legal de şedere în afara României, dar cu domiciliul în România - adică cele trei milioane anunţate de MAE - sunt persoane legal cuprinse în listele electorale permanente. În final, CCR subliniază că singurele persoane care pot fi radiate de pe liste, 34.654 de români decedaţi sau rămaşi fără drepturi electorale, reprezintă un număr mult prea mic pentru a modifica în vreun sens cvorumul cerut la referendum care, aşadar, nu a fost întrunit. CITIŢI ŞI:
- Judecătoarea Aspazia Cojocaru: "Îl dau în judecată pe Predescu dacă divulgă secretul votului"
- EXCLUSIV. Dialogul dintre magistraţii Aspazia Cojocaru şi Ion Predescu:"Cum v-aţi permis, nu vă este ruşine?" "N-am zis, n-am zis..."
- EXCLUSIV. DECLARAŢIE ZGUDUITOARE. Judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru: "Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur!"
- VOTUL CCR. Surpriză pentru pucişti. Scorul real ar fi fost de 7 la 2 pentru întoarcerea lui Băsescu?
- Judecătorul CCR Ion Predescu: "Când, domnule, când am declarat pentru Gândul?Azi?"