Record: Catastrofele din 2011, au costat economia mondială peste 380 de miliarde de dolari

Record: Catastrofele din 2011, au costat economia mondială peste 380 de miliarde de dolari

Catastrofele, şi în primul rând seismul din martie din Japonia, au costat anul trecut economia mondială peste 380 de miliarde de dolari, o cifră record, a anunţat luni o responsabilă ONU, transmite AFP, citată de Agerpres.

Numai cutremurul devastator din Japonia, urmat de un tsunami şi de un accident nuclear la centrala de la Fukushima, a provocat pagube evaluate de ONU la 210 miliarde de dolari. Totuși, catastrofele au fost mai puţin sângeroase ca în trecut, însă pierderile economice provocate sunt din ce în ce mai grele, a explicat pentru presă Margareta Wahlstrom, reprezentantă specială a secretarului general al Naţiunilor Unite pentru prevenirea catastrofelor. Acestă cifră de 380 de miliarde este “un minimum” şi depăşeşte cu 75% precedentul record ce data din 2005, an marcat de uraganul Katrina din SUA, a precizat ea. În 2011, cutremurele din Japonia şi din Noua Zeelandă şi inundaţiile din Thailanda dar şi din alte ţări au făcut să crească factura. “Seismele sunt catastrofele cele mai sângeroase şi cele mai costisitoare”, a mai subliniat dna Wahlstrom.