Raluca Moianu, lecţii de schi în Austria

Raluca Moianu, lecţii de schi în Austria

Prezentatoarea emisiunii „Iartă-mă!“ de la Romantica a petrecut zece zile în Austria, la schi, împreună cu soţul său, Mario Ancuţa, şi fiica sa, Mara, care a învăţat să schieze la vârsta de trei ani.

Am aşteptat cu nerăbdare ziua în care Mara, fiica mea, a împlinit 3 ani. Medicul ne-a dat voie s-o ducem la schi după ce împlineşte această vârstă. Aşa că am făcut bagajele şi am plecat împreună cu câteva familii de prieteni în Austria, pentru o vacanţă de zece zile. Familia Moianu, împărţită între avion şi maşină Drumul cu maşina ar fi fost foarte dificil pentru copii (micii schiori au vârste cuprinse între 3 şi 6 ani), aşa că am hotărât ca eu şi prietenele mele să mergem cu copiii cu avionul, iar soţii noştri să aducă bagajele cu maşina (cine are copii ştie că, atunci când pleci cu unul mic, pleci practic cu o jumătate de casă după tine!).

Am aterizat la Viena, acolo Mario ne aştepta la aeroport. Ne-am oprit pentru o noapte în capitala Austriei. A doua zi dimineaţă, am fost la plimbare prin oraş, iar după masa de prânz am plecat spre staţiunea Bad Hofgastein, locul în care Mara urma să înveţe să schieze. Răsfăţ în Bad Hofgastein Pe lângă faptul că Bad Hofgastein este o staţiune montană foarte bine pregătită pentru a primi schiori şi a-i face fericiţi (au foarte multe pârtii cu grade de dificultate diferite), este şi o staţiune balneară, cu ape termale, bazine cu apă fierbinte unde poţi face liniştit o baie, chiar dacă afară sunt doar câteva grade. Am ales un hotel de patru stele tocmai pentru faptul că avea piscină interioară, iar după o dimineaţă petrecută pe pârtie, după-amiaza la piscină a fost o adevărată plăcere. Lecţii de schi în familie N-am putut să o las pe Mara la şcoala de schi pentru că este cam mică, încă nu ştie bine engleza şi deci nu se putea descurca singură cu un instructor care nu ştie româneşte. Am ales varianta „instructor pentru familie“, eu nefiind un schior experimentat aşa cum este Mario, soţul meu, astfel că am hotărât că o să-mi prindă şi mie bine să învăţ să schiez cot la cot cu Mara.

Am plecat pregătiţi pentru schi, în sensul că aveam costume, dar am închiriat acolo echipamentul propriu- zis (schiuri, clăpari şi beţe). Am fost impresionată de faptul că echipamentul închiriat era într-o stare atât de bună, încât părea a fi nou-nouţ. Nu mă aşteptam ca Mara să înveţe atât de repede, mă bucur că nu i-a fost deloc frică. Cred că la 3-4 ani este ideal pentru copii să încerce un astfel de sport, pot uşor să prindă „gustul“.   Din păcate, nu este un sport ieftin... Mario schiază de foarte mulţi ani şi s-a declarat fericit pentru că, în sfârşit, şi-a văzut „fetele“ pe schiuri. Am avut parte în această vacanţă şi de un episod numit „răceală“. Mara a făcut febră şi am stat o zi întreagă în camera de hotel. Pentru astfel de situaţii e bine să ai DVD-urile cu desene animate la tine, puzzle-uri antiplictiseală şi telefonul mobil, pentru a putea suna pediatrul. Patine la un euro Foarte aproape de hotelul la care am stat era un fel de centru „de distracţii“, cu foarte multe piscine acoperite, restaurante, magazine, un loc interesant pentru zilele ploioase. Ar mai fi de spus că am fost şi la patinoar, loc în care eu mă simt mult mai în elementul meu decât pe pârtie. Mara a fost încântată să încerce şi acest sport. Închirierea unei perechi de patine costa un euro. A fost o vacanţă foarte frumoasă, iar Mario a promis că o să-mi cumpere schiuri, să nu uit că mi-a plăcut atât de mult şi să vreau să merg şi anul viitor! CAZARE

Ne puteți urmări și pe Google News

Hotel cu saună şi piscină

> În Bad Hofgastein am fost cazaţi la „Carinthia“, un hotel de patru stele, situat aproape de centrul staţiunii şi de locul în care pleacă autobuzele spre pârtii.

> O cameră dublă, în regim de demipensiune, costă 85 de euro, iar copiii sub 10 ani nu plătesc nimic în regim B&B (cazare şi mic dejun).

>   Se plăteşte suplimentar o taxă de turism de doi euro pe zi. > Serviciile hotelului sunt bune, e foarte curat, camerele sunt mari. Hotelul dispune de piscină, saună, iar contra cost ai parte de masaj, solar şi tratamente cosmetice. RESTAURANT

Fără masă de prânz la hotel

> Singurul lucru care m-a nemulţumit în ceea ce priveşte serviciile Hotelului „Carinthia“ a fost faptul că acolo nu se serveşte masa de prânz.

> Restaurantul funcţionează pe principiul „toată lumea e la schi la ora prânzului, aşa că nu are rost să servim dejunul“.

> Există în imediata apropiere a hotelului restaurante unde se poate totuşi lua masa de prânz la un preţ rezonabil. > Dacă v-aţi săturat de ştrudel şi de şniţel vienez, puteţi alege restaurante cu specific internaţional. (n.r.) SFATURI Destinaţia potrivită pentru schiori

> Dacă îţi plac sporturile de iarnă, Austria este o destinaţie foarte potrivită.

> Nu merită să-ţi cumperi echipamentul de schi din România, pentru că găseşti acolo tot ce-ţi pofteşte inima - de la ochelari speciali, ciorapi de schi, costume, schiuri etc. - la preţuri pentru toate buzunarele. > În Austria pot merge atât schiorii experimentaţi, cât şi cei începători, pentru că sunt pârtii pentru toate nivelurile - de la cele mai uşoare la cele mai complicate (n.r.).