Radu Miruță, instruit de generali și atenționat să nu facă „vreo combinație” cu armamentul
- Simona Ionescu
- 9 aprilie 2026, 08:34

Săptămâna Patimilor a fost grea pentru ministrul Apărării, Radu Miruță, userist și soldat neinstruit. Probleme cu programul SAFE de înarmare, a primit avertizări dure cu privire la achiziții de tehnică militară, declarații bălmăjite în româno-engleză despre cum „Ministerul Apărării și-a făcut treaba” în privința contractelor în programul SAFE. Bucurie a manifestat ministru doar când ne-a anunțat că se mărește armata țării.
Acum că s-a detensionat situația din strâmtoarea Ormuz, decizia ministrului Radu Miruță și a generalilor din staful MApN rămâne doar în istoricul armatei. Geniștii noștri rămân acasă și își vor exercita priceperea, pe mai departe, cu minele rusești din Marea Neagră.
Radu Miruță, instruit de generali după o practică veche
Prestația ministrului Radu Miruță la cârma MApN, pigmentată cu informațiile venite din interioarul armatei și de criticile unor specialiști, îmi amintesc de un fost ministru al Ministerului de Interne care a intrat în instituție zmeu și a plecat ca un iepuraș. S-a întâmplat cu mulți-mulți ani în urmă și ministrul nu era de la PSD ci de la Opoziția istorică.
La prima conferință de presă pe care a convocat-o la minister, politicianul ne-a arătat cât de dur va fi în a pune lucrurile la punct și cum va schimba mentalitățile în toate structurile, de la Poliție, la Jandarmeri, Pașapoarte, Circulație, până la celebra unitate „doi și un sfert”. Generalii de atunci l-au ascultat și ei, l-au aprobat, l-au aplaudat, iar mai apoi l-au luat la prelucrat. L-au învățat atât de bine mersul lucrurilor în MAI, că la momentul demisiei sale (după 3 ani) și-a motivat decizia ca un „milițian” și s-a retras ca un iepuraș care a încercat să cucerească pădurea, dar a căzut în prăpastie.
Radu Miruță, soldatul neinstruit și cu parcurs politic ciudat, este deja devorat ușor-ușor de generali, care n-au cum să lase armata pe mâinile unui nepriceput și care face mult zgomot pentru nimic. Iar acum e și o perioadă cum alta n-a mai fost, iar încordarea și orgoliul unui politruc enervează militarii. Așa cum spuneam, Săptămâna Patimilor nu a fost ușoară pentru ministrul Miruță și nici viitorul nu sună bine până în luna mai, termenul impus pentru finalizarea proiectului SAFE.
Programul SAFE și așteptarea banilor pentru achiziții
Am scris recent despre faptul că România încearcă să își consolideze capacitatea de apărare prin programul european SAFE. Acesta presupune accesarea unui împrumut de aproximativ 16,7 miliarde de euro pentru dezvoltarea unui lanț propriu de producție de armament. Programul are o importanță majoră, nu doar prin achiziții de tehnologie modernă, cât mai ales pentru că dă posibilitatea dezvoltării unei industrii locale de apărare. Se crează locuri de muncă, se dezvoltă localități, crește bugetul.
Ministrul Miruță a ieșit public și s-a declarat zmeul care va sparge cutumele MApN: „În așteptarea banilor din SAFE pentru înzestrarea Armatei, se face curățenie”.
Adică?! Va da afară decidenți din MApN sau îi va schimba din funcții? Nu ne-a spus. A aruncat doar o nadă, ca să o mestece electoratul.
Radu Miruță a povestit că, la începutul discuțiilor despre proiectul SAFE, unii producători privați de muniție au venit cu un preț rezonabil. Când a fost aproape să se semneze documentele, producătorii respectivi au propus un preț cu 30% mai mare. „Nu vom accepta acest lucru”, a tunat ministrul în fața presei.
Miruță a insistat că ministerul nu va ceda niciunei presiuni și că sectorul privat nu poate forța statul să accepte costuri mai mari doar din cauză că se apropie închiderea procedurii contractuale. Nu a spus despre ce companii este vorba.
În presă a apărut totuși numele unei companii care a promis una la începutul discuțiilor, apoi a cerut un preț cu 30% mai mare. Este, însă, doar un exemplu care pare că se vrea a fi plapumă pentru furnizorii de dedesubt.
Informații îngrijorătoare cu privire la contracte
Surse îngrijorate din armată au scurs către Mediafax niște informații grave. Se spune că există propuneri recente de modificare a cadrului SAFE. Printre schimbările discutate se află prevederi care ar permite autorităților să desemneze dinainte un furnizor și să organizeze cooperarea pe mai multe programe. Această manevră ar putea influența rezultatul înaintea unei evaluări competitive complete, susțin sursele.
Până la acest moment ministrul Apărării, Radu Miruță nu a negat și nu a venit cu nicio explicație. Tăcere a păstrat și vizavi de declarația directorul fabricii Beretta din Italia, Carlo Ferlito, apărută în publicația de specialitate Defense România. Acest director al unei celebre fabrici de armament, dispus să producă în România, susține că a răspuns solicitării și a depus o ofertă avantajoasă pentru înarmarea României, iar „România nici măcar nu i-a răspuns la e-mailuri”.
„Nu a existat niciun răspuns din partea autorităților române. După răspunsul transmis în urma primirii RFI-ului (Request for Information) din noiembrie (n.r. semn că MApN i-a ofertat), nu am mai fost contactați și nu ni s-au solicitat clarificări sau detalii suplimentare. Considerăm acest lucru foarte ciudat și dezamăgitor, având în vedere că Ordonanța de Urgență care reglementează programul SAFE prevede în mod clar un mecanism de diferențiere în cazul în care există mai mulți furnizori potențiali pentru un anumit program, cu factori de evaluare precum prețul, termenul de livrare și cooperarea industrială”, a declarat CEO Beretta.
Situația semnalată ține de seriozitatea și credibilitatea unei importante instituții din România, nu neapărat de semnarea unui contract în cadrul unui program european. Pe de altă parte, accentuează „îngrijorările” surselor din armată care miros că se încearcă niște combinații oneroase. Iar noi suntem curioși și vrem să știm ce se întâmplă cu banii noștri, cu siguranța și apărarea țării!
Ia auziți averizare: Să nu încercați vreo combinație!
Directorul general al Romarm și președinte al Organizației Patronale „Industria de Apărare”, Răzvan Pîrcălăbescu a fost numit pe funcție în vara anului 2025, deci nu se poate spune că face parte din „greaua moștenire”. De ceva timp, el atenționează public că ministrul Radu Miruță ignoră Romarm încă din vremea în care conducea Ministerul Economiei.
Fără rezerve, Pîrcălăbescu și-a dat drumul la gură. „Cu ministrul Economiei actual, avem o relație foarte bună. Cu cel din trecut (n.r. Radu Miruță), care a organizat tot acest program SAFE, din păcate, nu. El a sabotat economia națională. Și o voi spune tot timpul”.
Directorul Romarm susține că nu a fost chemat de nimeni la discuții, nici anul trecut, nici acum, ca să spună ce poate produce această regie a statului, cum poate ajuta la implementarea SAFE în România. Pîrcălăbescu spune că dacă sunt preferate companii străine, acestea „să vină la Romarm, să vină la companiile private româneşti şi să îşi facă aici transfer de tehnologie, să facă fabricile aici”.
Grupul Romarm produce muniţie, arme şi vehicule militare. A dezvoltat şi un sistem de drone într-una dintre filiale, la Braşov, unde a fost implementat şi un sistem pentru pregătirea piloţilor de dronă. Compania vinde în prezent 80% din producţie la export, în special în Ucraina, Asia şi America Latină. Din aceste cauze și supărarea pe Miruță e mare.
Directorul Răzvan Pîrcălăbescu l-a averizat direct pe ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, să nu încerce „vreo combinație”.
„Romarm e cea mai mare companie din industria de apărare. Să nu se încerce vreo combinație - și eu pun accent pe acest cuvânt combinație - a ministrului Apărării, Miruță, să mai măsluiască câțiva bani și să le îndrepte spre unde vrea dumnealui”.
Oare unde o vrea dumnealui să îndrepte banii?! Poate iese la rampa cu microfoane tv și ne spune…tot în româno-engleză, ca de obicei.