Radu Mazăre: Să ne dea Cazinoul înapoi. Îl vindem
- Feri Predescu
- 6 septembrie 2012, 20:26
Decizia este deja luată deşi până astăzi nu există o hotărâre de guvern prin care Cazinoul din Constanţa să fie transferat de la ministerul turismului înapoi la primărie.
Radu Mazăre susţine că a discutat deja cu ministrul Eduard Helvig şi că va organiza o licitaţie internaţională. "Soluţia care mie mi se pare viabilă este să fie vândut, reabilitat de o firmă privată şi să fie folosit ca şi cazino".
Vara trecută, consilierii locali constănţeni au aprobat o hotărâre prin care au fost de acord ca imobilul să fie preluat de Ministerul Turismului care în termen de un an avea obligaţia să înceapă lucrările de reabilitare. "A expirat termenul şi ca atare o să le facem o solicitare să ne dea Cazinoul înapoi, pe care îl vom scoate la vânzare" şi-a anunţat Mazăre consilierii locali. "Întrebări ?" Unul n-a crâcnit. Ministerul Turismului apucase să aloce primăriei 1,6 milioane euro din cei 10 milioane euro necesari pentru reabilitarea clădirii emblematice a oraşului. "Am discutat însă cu ministrul Helvig şi a fost de acord, vor reveni tot Constanţei şi vom construi cu ei un teleschi pe lacul Siutghiol , să ieşim cu ceva nou la vară, n-am descoperit noi roata, teleschi avea şi Ceauşescu pe lac aşa că-l vom face în acelaşi loc, în faţă la Aquamagic", a mai adăugat Mazăre. Procedurile pentru organizarea licitaţiei internaţionale vor începe imediat după preluarea imobilului de la Turism. "Am intrat în legătură cu un mare deţinător de cazinouri din Ciprul turcesc, pe care mi l-a prezentat patronul Fashion TV Michel Adam, ar urma să vină aici pentru a vedea Cazinoul şi a-şi exprima o opţiune de cumpărare", mai spune Mazăre. Cu mici excepţii, constănţenii şi turiştii nu par încântaţi de ideea înstrăinării imobilului in stil art nouveau, aflat pe lista monumentelor de patrimoniu. Clădirea, închisă vizitatorilor, este în stare avansată de degradare. Un turist din Iaşi care se plimbă pe faleză, îşi arată dezamăgirea, "în primul rând Primăria Constanţa era datoare să se ocupe de salvarea simbolului oraşului, aşa cum se întâmplă în alte zone ale ţării, eu nu-mi imaginez de exemplu Iaşiul fără Palatul Culturii. Daca va fi vândut, Cazinoul nu va mai aparţine Constanţei ci unei persoane care va face ce vrea cu el, poate să-l şi demoleze". "Nu-l vom mai putea vizita, vor intra doar cei care joacă jocuri de noroc" intervine un turist din Bucureşti. Un constănţean este însă mai îngăduitor cu primarul", vânzarea este o modalitate pentru renovare, doar nu pleacă imobilul de aici". Îl contrazice însă un bătrân, "să-l repare cei care au furat, de ce nu a avut Mazăre grijă de Casino şi l-a lăsat aşa?, să-l vândă însă are grijă". O tânără din Timişoara nu pricepe "de ce la Constanţa se găsesc bani pentru distracţii şi pentru Cazino, nu? E trist". Nu şi pentru primarul , mai degrabă al staţiunii Mamaia, care are alte priorităţi. "În noiembrie o să ne întâlnim într-o delegaţie, la Monte Carlo, unde este festivalul mondial al cluburilor, unde se pare că vom primi un premiu pentru cea mai dinamică staţiune în acest domeniu, din lume".