PwC împlinește 77 de ani de când numără voturile pentru Oscar
- Alis Lupu
- 16 februarie 2011, 14:29
Compania de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers (PwC) aniversează anul acesta 77 de ani de când gestionează procesul de numărare a voturilor pentru gala premiilor Academiei Americane de Film.
Brad Oltmanns și Rick Rosas, partenerii PwC implicați în numărarea voturilor, vor fi singurii oameni din lume care vor ști cine sunt câștigătorii premiilor Oscar, înainte de ceremonia de premiere. Oltmanns și Rosas vor conduce o echipă de contabili și auditori, care vor număra manual voturile într-un loc secret, pentru a asigura acuratețea, obictivitatea și confidențialitatea. "În cei 77 de ani de când PwC este implicată în procesul de numărare a voturilor, nu a existat nicioadată încălcare a confidențialității cu privire la numele câștigătorilor", se arată într-un comunicat. "Încrederea și integritatea stau la baza parteneriatului nostru cu PwC care dureazã de 77 de ani. Suntem încrezãtori cã această tradiție a numãrãrii voturilor de cãtre PwC va continua pentru mulți ani de acum înainte", a declarat Tom Sherak, președintele Academiei Americane de Film.