PURICII lui Andronescu i-au venit de hac directorului şcolii din Jirav. Ministrul I-A CERUT DEMISIA
- Andreea Ciulac
- 28 august 2012, 22:46
Ecaterina Andronescu a început "curăţenia de toamnă" din şcoli cu demiterea directorului din Jirav, acolo unde s-a umplut de purici în timpul unei vizite.
Ministrul Educaţie a ţinut să-şi arate dispreţul faţă de directorul şcolii încă din primul moment, atunci când acesta a încercat să-i ofere un buchet de flori. "Lăsaţi florile că uitaţi cum este şcoala, sunt foarte supărată!", l-a repezit Andronescu, îngrozită de condiţiile insalubre în care învaţă copiii din Jirav. Incidentul cu puricii, petrecut într-o clădire dezafectată care ar fi trebuit să devină şcoală încă de acum trei ani, a pus capac nemulţumirilor ministrului şi, în câteva ore, acesta a cerut Inspectoratului Şcolar din Mehedinţi ca directorul să fie dat afară pe motiv de incompetenţă. "Cred că directorul şcolii de acum are o mare resposabilitate pentru modul în care arată şcoala şi este obligaţia dumneavoastră, domnilor inspectori generali, eu vă cer să îl schimbaţi pe acel director, să găsiţi un cadru didactic care să înţeleagă că şcoala este singurul său obiectiv atunci când a acceptat să fie director", le-a spus ministrul Educaţiei inspectorului şcolar judeţean general şi inspectorului general adjunct. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Marian Şuţă, i-a dat asigurări că întreaga chestiune e ca şi rezolvată.