Duios, revoluționarul trecea

Salvador Allende a fost primul președinte socialist din Chile care a început o agendă de îmbunătățire a condițiilor de viață a oamenilor săraci și a țăranilor. Deși erau populare în rândul chilienilor, programele sociale ale lui Allende au fost subminate atât de forțele conservatoare naționale, cât și de administrația Nixon. Allende a fost răsturnat și a murit într-o lovitură de stat militară la 11 septembrie 1973, după care unul dintre cei mai cunoscuți dictatori din America Latină, Augusto Pinochet , a venit la putere și a condus Chile timp de 17 ani.

Ernesto, ”Che” Guevara se profila ca intelectual încă din  copilărie. Bogata bibliotecă a familiei i-a permis să citească foarte multă literatură, printre lecturile preferate aflându-se scrierile lui Pablo Neruda, Garcia Lorca, Walt Withman, iar mai tîrziu creaţiile lui Marx, Faulkner, Kafka, Camus, Lenin sau Sartre. Situaţia financiară a familiei i-a permis să facă dese călătorii în ţări din America de Sud, începând din primii ani de facultate, iar contactul cu realităţile acestor ţări avea să-i influenţeze ideile de moment dar şi destinul ulterior.

După vizitele în Argentina, Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Panama. A fost revoltat de condiţiile în care trăiau şi munceau anumite categorii defavorizate de cetăţeni, în opoziţie contrastantă cu traiul luxos al celor mai bogaţi. fiind animat de dorinţa de a identifica o soluţie comună de eliberare – de sărăcie, foame, boală şi exploatare de clasă -, la nivel continental, ideea de bază de la care a pornit cariera de revoluţionar a lui Guevara.

Sunt mulți  gânditori ai lumii care au spus, încă din secolul XIX, înainte de revoluţiile care au cuprins Europa, că „somnul naţiunii naşte monştri”. Aşa s-a întâmplat şi la noi după1989, când o serie de indivizi, care mai de care mai dubioşi, au ajuns mari politicieni. Dar, și așa, nimeni n-ar fi putut gândi că în vreo țară (chiar și a Europei de est), va fi posibil un experiment al unei părți a Securității comuniste înlăturată de la putere în 1989, prin care să acceadă din nou la putere, prin odraslele lor.  În România a fost posibil un astfel de experiment.  Cândva, ceeace va rămâne din ce mai este acum Poporul român, va putea analiza la rece acest fenomen, mult mai complex ”experiment”, despre care acum, puțină lume vrea să vorbească.  Experimentul are multiple fațete, interne și externe, iar începuturile lui pot fi identificate, dacă facem un minim efort de memorie. Propagarea noilor forme de ”politicieni revoluționari”, nu este decât o componentă a acestui sinistru experiment la care a fost supusă România, ca un cobai la îndemâna abilelor mâini înmănușate ale unui doctor bine plătit. Ne întrebăm de ce nu mai avem industrie, de ce nu mai avem economie, agricultură și energie. E simplu. Trebuie să ne amintim  când cine și cum a început destructurarea economică a României.

Traian Basescu fost împuternicit al României în relaţia cu FMI şi Banca Mondială pe toată durata guvernelor ţărăniste (Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu), negociind acordurile de privatizare şi apoi semnându-le alături de cei trei premieri. Acordul PSAL cu Banca Mondiala are o valoare inestimabilă în această acțiune și trebuie re-citit cu atenție. Jurnalistul Eugen Zainea a descoperit, în anexa la Memorandumul cu FMI, semnat cu peste un an înainte ca Adrian Năstase să ajungă prim ministru, modul în care s-a impus României vinderea Petrom la un preţ dezavantajos.

Acordul, negociat şi semnat de Traian Băsescu, prevedea că: România va vinde, în funcţie de condiţiile pieţei, acţiunile statului la Petrom, astfel încât statul să deţină mai puţin de 50% din acţiunile cu drept de vot asociat. De asemenea, s-a stabilit vinderea a 25 la sută din capacitatea de producţie a Conel (actuala Electrica) şi 20 la sută din distribuţie şi a 25 % din capacitatea de producţie a Romgaz.

Consultantul pentru privatizare a fost ales tot din rândul băncilor străine, aşa cum prevede acordul amintit. Lăsând piaţa să acţioneze, dar obligând statul să vândă, s-a dat posibilitatea marilor investitori să scadă preţul, susţine Eugen Zainea.

Atunci când a fost acuzat de faptul ca și-a pus semnătura pe documentele care obligau România la privatizarea principalelor companii din toate sectoarele, inclusiv cel bancar (ALRO, ALPROM, SIDEX, PETROM, Banca Agricola, BCR etc.), în calitatea sa de Ministru al Transporturilor, dar și de împuternicit al guvernului in relațiile cu FMI și Banca Mondială în toate cele trei guverne țărăniste (Ciorbea, Radu Vasile si Isărescu) din perioada 1997-2000, semnând în această calitate alături de primii miniștri memorandum-urile cu FMI și Banca Mondială și anexele PSAL 1 si PSAL 2 cu Banca Mondială. ”Nu voi fi de acord să-i dau Sarea lui Voiculescu şi Poşta lui Vântu!”.

Exact la zece ani după ce propunea, în 19 octombrie 1999, privatizarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar Marfă, a Companiei Naţionale a Apelor Minerale şi a… Companiei Naţionale a Sării. Tot Traian Băsescu se află în spatele altor privatizări importante: Alro, Alprom, Sidex, Banca Agricolă şi Petrom.

În declaratia din 27 mai 2000,Basescu preciza ca ”a inceput deja sa lucreze la PSAL 2”. Mai mult, in Anexa PSAL 2 la Memorandumul cu FMI si Banca Mondiala, inca in varianta din 19 octombrie 1999, se specifica faptul ca „Imprumutatul (Romania-nota autorului) a selectat și angajat bănci de investiții (străine, nota autorului, Romania nemaiavând bănci de investiții la acea ora, după privatizarea BRD), utilizând procedura de licitație internațională, pentru a elabora un plan de privatizare și care să realizeze vânzarea în vederea privatizării a urmatoarelor societați: Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă, Compania Națională a Sării și Compania Națională a Apei Minerale. (Capitolul II- Privatizarea si externalizarea intreprinderilor mari de stat). La acelați capitol, găsim și angajamentul: Imprumutatul a angajat, în urma unei licitații internaționale, o bancă de investiții care să facă recomandări asupra vânzarii acțiunilor statului la Petrom. Au fost subliniate anumite lucruri esențiale pentru a ințelege mecanismul pervers pus in mișcare de aceste memorandum-uri și de anexele lor, cu atât mai mult cu cât, prin aceste acorduri cu FMI, România, condusă de această dată tot de Basescu în calitate de președinte, se angajează la înstrainarea pachetelor minoritare pe care le mai deține la societăți de maximă importanță (sau la părți semnificative ale acestor pachete).

Asta, ca să știm de ce am ajuns să fim sclavii planetei, în propria țară, si oriunde românul a plecat să-și poată trăi decent viața, slugărind pe alții. Și, ca să știm, totodată, de ce vom plăti gazul și electricitatea de 10 ori mai scump. Pentru că ni s-a vândut țara pe doi lei, oficial, și pe șpăgi uriașe prin spate.

Părți componente ale acestui experiment sunt, cum probabil v-ați dat seama în ultimii 10 ani sunt și distrugerea elitei politice și de afaceri, din România, atâta cât a fost ea. Acest plan a început și l-a avut la comandă tot pe Traian Băsescu și a început o dată cu câștigarea preșidenției de către acesta. Primul care l-a vizitat, venind în grabă, cu un avion privat, a fost miliardarul George Soros. În urma acestei vizite, după cum povestește Cozmin Gușă, pe atunci apropiat al lui Băsescu și membru marcant al Partidului Democrat, a fost impusă cu forța în guvern ca Ministru al Justiției, Monica Macovei, o apropiată a lui Soros. A urmat apoi numirea L.C. Koveși, și tot măcelul și distrugerea prin imaginarea unui nou ”fenomen Pitești”care a urmat, și despre care nu se vorbește nici acum. A fost nevoie de curajul și asumarea directorului SRI, Eduard Hellwig și a lui Klaus Johannis ca această mizerie, condusă de Coldea și Kovesi, să ia formal sfâtrșit, deși exponenți ai acestui experiment străin în justiție mai poartă și azi roba de magistrat.

Acest sumbru experiment a fost dublat de înființarea de către o gașcă de foști securiști (cei mai importanți fiind trădători de țară, dispăruți cu valuta lui Ceaușescu în lumea liberă,  șefi de misiuni economice ale Securității în țări capitaliste) în cârdășie cu subordonați ai generalului Coldea, în timpul în care George Maior conducea SRI, a ”avortonului politic”neomarxist, USR. Atunci s-a născut, așa-zisa ”revoluție a bunului simț”, pe fondul gata creeat de rezerviști, - o uriașă manipulare a tinerilor, de către ONG-urile finanțate în diverse forme de George Soros, neomarxismul românesc. Recuzita „revoluționară” pe care o afișează un partid ales democratic este mai degrabă joasă butaforie. ”Revoluționarul ” de tip neomarxisto-userist impune un rudimentarism grețos, dublat de o arghirofilie manifestă: urmărirea cu telefonul în față a adeversarului politic, aducerea de protestatari în Parlamentul României, împiedicarea prin zgomote, boxe, portavoci, delațiuni, dosare penale, atacarea adversarilor politici pe stradă, etc.

Numai că toate ”scenetele” de prost gust ale acestora n-au mai însemnat nimic după intrarea lor la guvernare, procentele USR fiind într-o accelerată scădere. Mitul revoluției și revoluționarilor USR-iști a murit. Pe acest fond a apărut un nou tip de revoluție și un nou tip de revoluționar, care a preluat mult din manifestările ”înaintașilor”. neomarxiști.

Revoluția ”naționalistă” se bazează pe un populism acut și pe acțiuni care seamănă, în mare cu ale legionarilor. revoluționarul din această specie a preluat telefonul vârât , agresiv, cu forța în fața ”dușmanului”, dar a adăugat pătrunderea în forță peste Comisiile parlamentare, împiedicarea prin forță a actului politic din Parlament vânători de oameni, vânarea familiilor politicienilor, liste negre, năvăliri în instituții pentru „a face ordine", cuminând cu organizarea unui adevărat asalt asupra Parlamentului și declararea studiului Holocaustului ca fiind neesențial în școlile românești.

Cam așa arată ceeace putem numi ”Experimentul România” în momentul în care vorbim.

Personal, după ce am citit jurnalul lui Che Guevara, mărturisesc că îmi doresc să mai fiu în viață să savurez jurnalul d-lui  George Simion, revoluționarul zilei în România, atunci când va apărea în librării. Când l-am văzut prima dată, alerga milogindu-se de Cozmin Gușă să fie primit la emisiunile pe care acesta le făcea prin țară. Nu-l cunoștea aproape nimeni, nu strălucea prin nimic, iar intervențiile lui erau de o crasă mediocritate. După ce formațiunea lui a intrat în Parlament, toată lumea se întreba cum de a luat voturi, când nu a avut observatori la alegeri, situație comparabilă cu cea în care UDMR a fost votat la Giurgiu ori Călărași.

Deocamdată cea mai interesantă declarație a acestui domn pare să fie una dată la România tv și pare a fi un testament al revoluționarului, adresat poporului Român: ”Dacă mă omoară ei pe mine, vă rog să-i omorâți și voi pe ei!” Acest emoționant strigăt patriotic, orice ați spune, rivalizează oricând cu celebrul discurs al lui Salvador Allende la Onu, în 1972. Nici declarația d-sale pe care a dat-o presei când a fost părăsit de iubită nu e mai lipsită de sensibilitate revoluționară: „E fosta pentru că am plecat să organizez reeditarea Podului de flori de peste Prut. I-am spus că stau o lună la Iaşi. Ea spera, săraca, să mai stau pe acasă. Când m-am întors de la Iaşi, îşi luase hainele. Mă lăsase singur acasă. Nasol! Viaţa asta de revoluţionar nu e simplă”.

Un adevăr dureros: … asta e viața grea, a marilor revoluționari ai Istoriei!