POLITIZARE. Guvernul pregăteşte o ordonanţă prin care numirile în funcţii publice precum cea de prefect sau de director în administraţie să poată fi făcute numai pentru un mandat de patru ani.
Intenţia a fost avansată public de ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, vineri, la Timişoara.
„Se lucrează la o ordonanţă. Cred că săptămâna viitoare intră în guvern. Nu cred că mai suntem credibili când venim să motivăm schimbarea unor prefecţi, directori generali din direcţii, ministere, deconcentrate, că nu şi-ar fi făcut sută la sută treaba“, a explicat Sârbu, citat de Mediafax.
Dacă ministrul PSD asigură că „decizia politică a fost deja luată la nivelul alianţei“, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur spune că discuţia s-ar afla doar la stadiul de „propunere“, nefiind luată încă o hotărâre în acest sens.