PSD vrea ca şeful campaniei USL pentru referendumul pe Constituţie să fie de la PNL

PSD vrea ca şeful campaniei USL pentru referendumul pe Constituţie să fie de la PNL

PSD nu intenţionează să propună un şef de campanie pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, liderii social-democraţi considerând că o astfel de propunere trebuie avansatã de PNL, au relatat surse din PSD, citate de mediafax.ro.

Social-democraţii apreciază că liberalii ar trebui să îşi asume tema revizuirii Constituţiei şi, ca urmare, ar trebui să avanseze o propunere în ceea ce priveşte şeful de campanie pentru referendum care să coordoneze, din partea USL, desfăşurarea campaniei referendale, potrivit unor surse PSD. Subiectul desemnării şefului de campanie pentru referendum a fost discutat luni în şedinţa săptămânală a conducerii PSD. În reuniunea respectivă, liderii social-democraţi şi-au declinat responsabilitate organizării din partea USL a campaniei pentru referendum, considerând că de acest lucru ar trebui sã se ocupe liberalii, care şi-au asumat această temă prin preşedintele PNL, Crin Antonescu, care este şi preşedintele Comisiei de revizuire a Legii fundamentale, au relatat sursele citate. Social-democraţii au stabilit, de principiu, în şedinţa BPN de luni, să se ocupe cu precădere de campania pentru alegerile europarlamentare, pentru care şef de campanie a fost desemnat preşedintele executiv al partidului, Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News