Psalmul care dă putere foarte mare rugăciunilor, dacă este citit înainte

Psalmul care dă putere foarte mare rugăciunilor, dacă este citit înainte

Există un Psalm care în tradiția populară dă putere foarte mare oricăror rugăciuni care sunt citite după. Acesta este unul legat de încrederea în Dumnezeu.

Psalmul cel mai puternic

Potrivit tradiției populare, aceasta rugăciune foarte puternică este Pslamul 36. Versetele din el se pare că reușesc să amplifice orice altă rugăciune de 36 de ori, astfel încât dorința arzătoare să fie îndeplinită.

În acest psalm se evidențiază contrastul dintre nelegiuirea omului și dreptate lui Dumnezeu. De regulă acesta singur este citit împotriva celor care rău, pentru a căuta dreptatea și pentru a găsi adăpost la Dumnezeu.

Cum trebuie citit

Psalmul 36 are 40 de versete care trebuiesc rostite cu credință și smerenie. Potrivit tradiției, psalmii ar trebui citiți cu voce tare sau murmurândă dar nu în gând. De asemenea locul în care citești o astfel de rugăciune este important. Nu e recomandat să stai în pat, decât dacă ești bolnav și nu te poți ridica.

Rugăciune

Sursa foto: Pixabay

Altfel, cel mai bine, spun teologii, este să citești versetele în genunchi. În cazul în care nu poți, atunci în picioare, orientat către răsărit, cu o icoană în față și o lumânare aprinsă. Icoana nu trebuie să fie așezată mai jos decât privire ta.

Recomandările Sfântului Arsenie Capadocianul

În creștinism puterea unei rugăciuni se spune că nu vine din numărul de intonări sau repetări. Cu toate acestea, și în cazul acatistelor, dar și în cazul slujbelor, anumite pasaje se repetă de mai multe ori. 3,9,40, spre exemplu. Aceste recomandări legate de citirea unei rugăciuni care sporește puterea altora au fost făcute inclusiv de Sfântul Arsenie Capadocianul.

Pe de altă parte psamul 36 poate fi citit și de sine stătător pentru a găsi alinare în momentele complicate, mai ales atunci când se caută ajutor de la Dumnezeu. Potrivit teologilor fiecare psalm are o menire specială, astfel încât să ajute oamenii în nevoile lor specifice.

Ne puteți urmări și pe Google News