Protestul la Facultatea de Istorie continuă. Studenţii petrec a doua noapte în amfiteatru

Protestul la Facultatea de Istorie continuă. Studenţii petrec a doua noapte în amfiteatru

Studenţii protestează faţă de banii puţini alocaţi educaţiei, bursele mici şi cursurile prea teoretice.

UPDATE 18.30: În jur de 100 de studenţi se află la această oră în amfiteatrul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, unde are loc o dezbatere despre proteste similare organizate în Europa. "O parte dintre noi vom rămâne aici şi în noaptea aceasta. Nu ştim când se va încheia acest demers, încercăm să stăm cât mai mult", spune unul dintre participanţi. El precizează că accesul în amfiteatru este liber, spre deosebire de seara precedentă, când paznicii au interzis intrarea unor persoane în clădirea facultăţii.  Aseară, la ora 20.00, când s-a încheiat o dezbatere despre educaţie organizată în amfiteatrul Pârvan al Facultăţii de Istorie, tinerii au refuzat să plece acasă. Conform unui comunicat al Universităţii Bucureşti, este vorba de 50 de persoane, dintre care o parte nu sunt studenţi. Pentru sensibilizarea studenţilor Până la ora 01.00, au stat de vorbă cu ei decanul, prodecanul şi rectorul Universităţii. "Deşi tocmai se terminaseră alegerile studenţeşti prin vot universal secret, ei au exprimat neîncredere în reprezentanţii aleşi.Tinerii nu doresc să ocupe universitatea, ci să organizeze un "sit-in", după modelul celor din alte ţări, pentru a sensibiliza studenţimea la problemele educaţiei contemporane", se arată în comunicatul Universităţii Bucureşti. Rectorul i-a asigurat că nu vor fi evacuaţi cu forţa şi le-a cerut să nu împiedice desfăşurarea cursurilor şi a seminarelor. Până dimineaţa, au rămas în amfiteatru şase studenţi.  Revendicările studenţilor: 

  • 6% din PIB pentru educaţie 
  • Creşterea autonomiei universităţilor
  • Democratizarea curriculei: orice subiect, orice interes ar trebui reprezentat. Orice student care doreşte să aprofundeze un subiect aleatoriu trebuie sa poate fi reprezentat. 
  • Reorganizarea sistemului de pregătire a viitorului personal didactic. În situaţia sa actuală, este total ineficient şi pune piedici majore pregătirii reale a viitoriilor profesori şi învăţători. 
  • Un mai mare control asupra curriculei: Procesul creării sale trebuie transparentizat, iar studenţii să aibă mai mult control asupra propriului pachet de cursuri.
  • O mai mare contextualizare a cunoştinţelor dobândite, dat fiind faptul că este mult prea mare accentul asupra teoretizării şi abstractizării cunoştiinţelor, ceea ce îndepărtează universitatea de realităţile societăţii.
  • Mărirea subvenţiei fondului de burse. 
  • Salarii mai mari pentru profesori

DAŢI CLICK pe imaginea de mai jos pentru a citi manifestul integral

Ne puteți urmări și pe Google News