Prognoza meteo, 10 decembrie. Ceață, burniță și temperaturi peste medie. Când se întorc ploile

Prognoza meteo, 10 decembrie.  Ceață, burniță și temperaturi peste medie. Când se întorc ploileToamnă. Sursa foto: Freepik

Temperaturile se vor menține peste nivelurile obișnuite pentru această dată, potrivit ANM, În regiunile extracarpatice, cerul va fi acoperit aproape toată ziua de un strat persistent de nori joși. În aceste zone, ceața va apărea frecvent, reducând vizibilitatea și creând condiții pentru burniță sau ploi slabe, mai ales în primele ore ale dimineții și spre seară.

Prognoza meteo, 10 decembrie. Condiții de ceață în mai multe zone

În restul țării, înnorările vor fi variabile, cu perioade scurte în care norii se vor risipi. Spre seară, în special în vest și în centru, ceața se va reinstala pe arii restrânse, anunțând o dimineață următoare cu vizibilitate scăzută.

Vântul va avea intensități reduse aproape peste tot, cu excepția Carpaților de Curbură, unde în timpul zilei sunt posibile rafale ușor mai puternice.

Regimul termic se va menține ridicat. Maximele se vor situa între 8 și 16 grade, valori mult peste mediile climatologice ale începutului de decembrie, în timp ce minimele vor coborî doar până la -2…6 grade.

Prognoza meteo

Prognoza meteo. Sursa foto: Freepik

Vremea în București

În Capitală, ziua va fi marcată de prezența norilor joși dimineața și la finalul intervalului. Persistența acestui plafon inferior va crea condiții de ceață și burniță, mai ales în orele în care temperaturile vor fi scăzute.

Pe parcursul zilei, cerul va deveni parțial noros, potrivit ANM. Vântul va sufla slab până la moderat, fără intensificări notabile. Temperaturile se mențin peste media perioadei. Maxima va ajunge la 9–10 grade, iar minima nopții va rămâne în jurul valorilor de 2–3 grade.

Prognoza pentru a doua parte a lunii decembrie

Vremea va continua să fie mai caldă decât ar fi normal. Perioadele 15–22 decembrie și 22–29 decembrie vor aduce temperaturi medii peste cele obișnuite în toate regiunile. Iarna se instalează lent și fără schimbări bruște. Ploile vor fi puține și se vor concentra pe zone restrânse. Nu sunt așteptate episoade serioase de instabilitate.

Între 29 decembrie și 5 ianuarie 2026, regimul termic va rămâne ridicat pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi apropiate de normal în cea mai mare parte a țării.