Primăria Baia Mare nu se lasă! Continuă mutarea romilor într-o clădire dezafectată Cuprom

Primăria Baia Mare nu se lasă! Continuă mutarea romilor într-o clădire dezafectată Cuprom

Acţiunea de mutare a romilor de pe malul pârâului Craica a început în luna aprilie şi de atunci peste 600 de romi s-au mutat în spaţiile igienizate din clădirea combinatului. Pe malul pârâului Craica încă mai trăiesc aproape 400 de romi care urmează a fi mutaţi, iar terenul curăţat şi ecologizat.

Directorul adjunct al Serviciului Public de Asistenţă Socială, Bogdan Gavra, din cadrul Primăriei Baia Mare, a declarat, pentru Agerpres, că procesul de mutare a romilor se desfăşoară etapizat, iar cocioabele improvizate în care au trăit până acum sunt dărâmate. "Intenţia administraţiei locale este să elimine pungile de sărăcie, să oprească pe cât posibil extinderea acestora. De aceea săptămânal monitorizăm situaţia pentru a acţiona potrivit. S-a lucrat intens la pregătirea altor spaţii de locuit în incinta Cuprom pentru a putea muta alţi romi. Pe malul pârâului Craica mai locuiesc, în peste 100 de cocioabe, 486 de persoane ce urmează a fi mutate", a spus Bogdan Gavra. Imediat ce o familie de romi este mutată, buldozerele demolează locuinţa improvizată pentru a descuraja revenirea locatarilor. Bogdan Gavra a spus că administraţia nu a fixat un calendar precis pentru mutarea romilor de pe Craica şi Pirită, o altă zonă mărginaşă locuită de romi, însă programul de mutare a acestora continuă. Primarul Cătălin Cherecheş a spus că în viitorul apropiat va fi construit un cartier social cu toate dotările necesare în care vor locui atât romi, cât şi persoane sărace.

Ne puteți urmări și pe Google News