Superlună vizibilă în noaptea de luni. Un fenomen rar și spectaculos pe cerul nopții
- Raluca Dan
- 6 octombrie 2025, 18:32
Superlună. Sursa foto: dreamstime.comLuna va fi vizibil mai mare și mai luminoasă în noaptea de luni, când va avea loc fenomenul numit superlună. Fenomenul are loc când Luna plină se află mai aproape de Pământ pe orbită, părând cu 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă, potrivit NASA.
Superluna, un fenomen frecvent, dar spectaculos
Superluna din octombrie este prima dintr-o serie de trei care vor fi vizibile în acest an. Fenomenul apare atunci când Luna plină se află mai aproape de Pământ, făcând-o să pară cu până la 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă decât cea mai slabă lună a anului, potrivit NASA.
Această diferență vizibilă apare de câteva ori pe an și, uneori, coincide cu alte fenomene astronomice, cum ar fi eclipsele de Lună.
„Nu este ceva foarte neobișnuit”, a spus Derrick Pitts, astronom-șef la Franklin Institute din Philadelphia.
Superluna, admirată din orice colț al lumii
Superluna poate fi admirată din orice colț al lumii, fără instrumente speciale, dacă cerul este senin. Totuși, diferența de mărime este dificil de observat pentru cei care nu au urmărit aspectul Lunii în nopțile precedente.

Prima superlună plină
„Dacă te uiți la Lună atunci când se află sus pe cer, nu ai niciun reper vizual care să te ajute să-ți dai seama cât de mare pare”, a mai adăugat Pitts. În timpul acestei apariții, Luna va fi la o distanță de aproximativ 361.000 de kilometri de Pământ. Următoarele superluni din acest an vor putea fi observate în lunile noiembrie și decembrie.
Spectacolul ceresc va continua și în 2026, când vor avea loc două eclipse de Lună: una totală, vizibilă în mare parte din America de Nord, Asia și Australia, în luna martie, și una parțială, în august, care va putea fi observată din Americi, Africa și Europa.
Luna plină din octombrie, simbol al recoltelor
Lunile pline din cursul anului poartă denumiri tradiționale inspirate din natură. Cea din octombrie este numită „Luna Vânătorului” (Hunter’s Moon), dar în acest an coincide și cu Luna de recoltă, potrivit BBC.
Aceasta este Luna plină care apare cel mai aproape de echinocțiul de toamnă, moment asociat cu strângerea recoltelor. Timp de câteva seri la rând, răsare aproape de apusul soarelui, oferind lumină suplimentară pentru activitățile agricole.
Echinocțiul de toamnă din 2025 a fost pe 22 septembrie, iar Luna de recoltă apare, de obicei, în aceeași perioadă. Anul acesta, ea va fi vizibilă pe 7 octombrie, cea mai târzie dată de apariție din 1987.