ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Preşedintele interimar Crin Antonescu încalcă grav Constituţia!
- Ion Cristoiu
- 16 iulie 2012, 09:39
Crin Antonescu a participat duminică seara la Timişoara, la un miting USL împotriva lui Traian Băsescu.
Potrivit Constituţiei, excepţie făcînd trei atribuţii (Să adreseze Parlamentului Mesaje, Să dizolve Parlamentul şi Să iniţieze un Referendum), preşedintele interimar are toate atribuţiile şi responsabilităţile preşedintelui ales. Abia aşteptînd să se înfoaie cu titlul de preşedinte, Crin Antonescu şi-a aşezat fundul lui odihnit, ca şi creierul, în fotoliu prezidenţial. A ocupat Palatul Cotroceni, unde şi-a invitat nevasta şi amicii din presă, să-l vadă şi să-l felicite, i-a luat lui Traian Băsescu pupitru şi decorul conferinţelor de presă. La un dialog pe oficina puciştilor, Antena 3, în realitate un masaj mieros făcut interlocutorului, Crin Antonescu a povestit, beat de fericire, cum se opreşte circulaţia cînd trece El Însuşi. Aşa cum am mai scris, un om de bun-simţ nu se precipită în văzul tuturor să ocupe cu atîta lăcomie un post primit în chip mafiot (prin formarea unei majorităţi trădătoare în Parlament - USL-UNPR-UDMR). Nicolae Văcăroiu, în 2007, ajuns preşedinte interimar, a dovedit o discreţie remarcabilă. Crin Antonescu e de înţeles. Cum meserie sa principală e somnul, presupunem că el a visat în cantităţi uriaşe să ajungă şi el la Cotroceni. Dînd patologiei ceea ce i se cuvine, să remarcăm asumarea de către Crin Antonescu a deliciilor postului de preşedinte. Postul de preşedinte implică însă şi responsabilităţi. Printre multe alte responsabilităţi, preşedintelui - plin sau interimar - i se cere să nu facă politică de partid. De altfel, unul dintre capetele de acuzare din Documentul privind suspendarea lui Traian Băsescu se referă şi la militantismul preşedintelui în favoarea unui partid. Duminică seara, Crin Antonescu a încălcat grav Constituţia implicîndu-se în bătălia pentru Referendum. Dar nu numai atît. El a mai încălcat de cîteva ori Constituţia în nici o săptămînă, cît a trecut de la preluarea funcţiei. L-a convocat la Cotroceni pe Guvernatorul BNR, a declarat că nu respectă Decizia CCR privind pragul Referendului. Poate preşedintele interimar, folosindu-şi puterea, să încalce grav Constituţia?! Fireşte că nu. Legiuitorul a prevăzut, în 1991, posibilitatea ca un preşedinte interimar s-o ia razna, precum Crin Antonescu. De aceea, articolul 99 din Contituţie spune clar: "Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvîrşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi 98". Articolele 95 şi 98 prevăd procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui indiferent că e plin sau interimar. Crin Antonescu poate face deja subiectul unor proceduri de suspendare din funcţia de preşedinte interimar. Cine ar curaj să le înceapă? PS. În precipitarea de a-l lustrui pe Crin Antonescu, preşedintele ales al lui Dan Voiculescu, moderatorul Victor Ciutacu zice la un moment dat în plenul emisiunii de pe Antena 3: "Ziarul "Adevărul" a avut-o pe soţia dumneavoastră în vîrful site-ului mai bine de o jumătate de zi". Gura linguşitorului gafe face! Pe doamna lui Crin Antonescu o poate avea - în nici un caz însă o jumătate de zi- doar soţul ei. Cel puţin din punct de vedere oficial. CITIŢI ŞI:
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Complicii acuzatului Traian Băsescu
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Sper că Traian Băsescu nu-şi doreşte legitimitatea unui cadavru!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta - un iresponsabil bine dispus
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu - un uzurpator la Cotroceni!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. CCR a dat dreptate puciştilor!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Adevăratul ţel al puciştilor: Crin Antonescu la Cotroceni!