Premierul Ponta, discuţie cu Tăriceanu, pe tema reprezentării la Consiliul European

Premierul Ponta, discuţie cu Tăriceanu, pe tema reprezentării la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a venit, luni, la biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru o discuţie pe tema scrisorii trimisă de premier Parlamentului, privind reprezentarea la Consiliul European.

Victor Ponta a spus la intrarea în biroul lui Tăriceanu că a vrut să discute cu preşedintele Senatului pe tema acestei scrisori transmisă legislativului, scrie mediafax.ro. "Legea mă obligă pe mine să informez Parlamentul şi eu nu aveam cu ce să informez, că nu ştiu decât de la alţi prim-miniştri despre ce se întâmplă la Consiliul European, nu ştiu de la preşedintele ţării", a spus premierul Ponta. Premierul a mai spus că nu a discutat cu preşedintele despre mandatul la Consiliul European. "Am transmis în scris Parlamentului şi preşedintelui i-am cerut mandat, pentru că l-am informat despre subiectele aflate pe agendă, care sunt subiecte de Guvern", a spus Ponta. Întrebat de ce nu participă la Consiliul European din 21 martie, în condiţiile în care subiectele sunt economice, premierul a răspuns: "Ei, asta nu mă întrebaţi pe mine". Premierul Victor Ponta a transmis conducerii Senatului o informare în care precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru reuniunea Consiliului European şi nici nu a prezentat Executivului poziţia sa. Ponta a transmis o informare referitoare la reuniunea Consiliului European din 20-21 martie de la Bruxelles, cu precizarea că nu poate oferi informaţii cu privire la mandatul României conform Legii 373/2013.

Ne puteți urmări și pe Google News