Teritoriul, aflat pe coasta de Vest a Africii, a fost colonizat acum aproape 200 de ani cu foşti sclavi eliberaţi în America. De două zile, ţara îl are ca preşedinte pe fostul mare fotbalist George Weah, fost deţinător al Balonului de Aur

Istoria Liberiei ca o entitate politică de sine stătătoare începe cu sosirea negrilor americani, care vor fi cunoscuţi ca americano-liberieni. Sub egida „Societăţii Colonizatoare Americane”, ei au pus bazele unei colonii în vestul Africii în 1822. Totuşi, identitatea majorităţii liberienilor de astăzi îşi are rădăcinile în diverse grupuri indigene de pe actualul teritoriu al Liberiei actuale. La 26 iulie 1847, americano-liberienii îşi declară independenţa într-un stat numit „Republica Liberia”. Ei vedeau Africa, continentul de pe care fuseseră strămutaţi cu ani în urmă, ca un „Pământ al Făgăduinţei”, chiar dacă nu intenţionau să se reintegreze în societatea africană.

Americano-liberienii s-au considerat americani şi au fost trataţi ca atare de către indigeni. Deasemenea, au fost recunoscuţi ca americani de către autorităţile coloniale britanice din ţara vecină, Sierra Leone. Simbolurile statului liberian – deviza, stema şi drapelul – reflectă identitatea americană precum şi experienţa de imigranţi a liberienilor. În viziunea americano-liberienilor, noii-veniţi vor coexista cu indigenii, care în cele din urmă vor fi asimilaţi, în cadrul statului puternic ce avea să se construiască.

Liberia a fost înfiinţată şi finanţată de SUA

Înfiinţarea statului liberian s-a desfăşurat nu fără sacrificii şi cu multe ajutoare filantropice din Statele Unite ale Americii. Guvernul şi sistemul politic liberian a fost modelat după acelea ale Statelor Unite ale Americii. Sistemul politic liberian a fost întotdeauna democratic în structură, chiar dacă au existat momente în care democraţia a lipsit ca substanţă. După 1877, Partidul True Whig a monopolizat puterea politică în această ţară. Guvernele liberiene din acea perioadă au fost confruntate cu o serie de probleme legate de suvernitatea ţării, în contextul în care puterile coloniale vecine, Marea Britanie – pe atunci Imperiul Britanic – şi Franţa exercitau presiuni crescânde asupra puterii de la Monrovia.

Totuşi, Liberia nu şi-a pierdut suveranitatea, ci doar posibilitatea de a anexa noi teritorii din jurul frontierelor cu metropolele mai sus menţionate. Mai multe embargouri asupra economiei, precum şi imposibilitatea achitării datoriilor externe au încercat cu greu economia liberiană de la sfârşitul secolului XIX.

Evenimente marcante din secolul XX

De-a lungul secolului XX, au existat două evenimente care au schimbat imaginea Liberiei în mod semnificativ, în ceea ce priveşte politica ei naţionalistă, considerată de unii drept izolaţionistă: primul dintre ele a fost venirea în ţară a unei companii agricole americane (n-r. – Firestone), în 1926, care a fost primul pas spre modernizarea economiei din Liberia. Al doilea a fost ajutorul tehnic şi economic al Statelor Unite către Liberia de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, care a adus mari schimbări sociale printre liberieni.

În 1944, preşedintele liberian William Tubman a introdus politica unificării, care avea ca scop integrarea africanilor indigeni în viaţa politică liberiană. Principiul denumit “scopul politicii porţilor deschise”, lansat de Tubman în discursul său de inaugurare, era aducerea în Liberia a mari investiţii străine, care să relanseze economia liberiană. La acel moment, Liberia era relativ dezvoltată, faţă de celelalte state vest-africane. Atât sub guvernarea lui Tubman, cât şi sub cea a lui William Tolbert, succesorul său, nemulţumirile faţă de elita americano-liberiană conducătoare au crescut.

1980. Sergentul Samuel Doe dă o lovitură de stat şi se face dictator

La 12 aprilie 1980, o lovitură de stat militară condusă de sergentul Samuel Doe a avut succes, înlăturându-i pe americano-liberieni de la putere. S.K. Doe a condus o grupare de militari nemulţumiţi de situaţia indigenilor africani, superior numeric americano-liberienilor, astfel, ei l-au asasinat pe William Tolbert chiar în casa sa. Doe şi acoliţii săi au pus stăpânire pe guvern, încheiind ceea ce ei au numit „Prima Republică”.

Samuel Doe

Astfel, după 133 de ani de guvernare americano-liberiană, aceştia au fost înlăturaţi de către indigeni. Totuşi, Doe a strâns legăturile cu Statele Unite ale Americii, scoţându-i definitiv din ţara sa pe spionii sovietici, şi acordând organismelor americane dreptul de a se folosi de teritoriul şi porturile liberiene cum vor considera de cuviinţă, sau chiar pentru spionarea Libiei. În ceea ce priveşte politica internă, Doe a dus o politică de conducere autoritară, interzicând ziarele şi partidele de opoziţie şi fraudând alegerile.

Războaiele civile sângeroase din 1989 şi 1999-2003

La sfârşitul lui 1989 a început un război civil, iar în septembrie 1990 Doe a fost asasinat de către forţele liderului Yormie Johnson şi membrii tribului Gio.

Samuel Doe a fost asasinat, iar trupul său batjocorit

Războiul s-a încheiat în 1996, iar beligerantul Charles Taylor a fost ales în 1997 preşedinte, dar conducerea sa autocrată şi ineficientă a dus la o nouă rebeliune în 1999. Este estimat că, în perioada 1999-2003, au murit mai mult de 200.000 de oameni din cauza acestui război. El s-a intensificat la mijlocul anului 2003, când fronturile s-au apropiat de capitala Monrovia. Presiunile interne şi internaţionale (provenind în special din partea Statelor Unite ale Americii) l-au determinat pe Charles Taylor să demisioneze şi să se refugieze în Nigeria.

Politica triburilor

Americano-liberienii aveau puţine în comun cu triburile indigene de pe continent. Unul din aceste triburi era tribul Krahn, din care făcea parte Samuel Doe. Divergenţele dintre băştinaşi şi americano-liberieni au fost unul dintre motivele loviturii de stat din 1980. Liberia are un legislativ bicameral care constă în 64 de reprezentanţi – aleşi pentru un mandat de nouă ani - şi 26 de senatori – aleşi pentru un mandat de şase ani. Ei sunt aleşi pe baza reprezentării proporţionale.

Noul preşedinte liberian e fostul "Balon de Aur" George Weah

Adunarea Naţională Liberiană este dominată în prezent de partidul lui Charles Taylor, Partidul Naţional Patriotic. Liberia este împărţită în 13 comitate: Bomi, Bong, Grand Bassa, Grand Cape Mount, Grand Gedeh, Grand Kru, Lofa, Margibi, Maryland, Montserrado, Nimba, River Cess, Sinoe. Liderii acestor comitate sunt numiţi de către preşedinte. Preşedintele este atât şef de stat, cât şi şef de guvern, după modelul american. Votul este universal, pentru toţi cetăţenii peste 18 ani. Liberienii îşi aleg preşedintele, membrii Adunării Naţionale, precum şi primarii din oraşele mari.

Geografia, economia şi demografia

Liberia este situată în Africa de Vest, având ieşire la Oceanul Atlantic. Peisajul general este caracterizat de câmpii plate, nivelul crescând spre interiorul continentului. Clima este tropicală: caldă şi umedă. Iernile sunt blânde şi uscate, iar verile sunt umede şi fierbinţi. Economia liberiană a fost profund influenţată de războaiele care au zguduit această ţară. Ea depinde foarte mult de exporturile de minereu de fier, principala resursă a subsolului liberian. Până 1990, Liberia exporta şi cauciuc, dar rezervele de cauciuc s-au epuizat. O alăă parte importantă a PIB-ului liberian provine din pavilonul maritimde complezenţă care a permis Liberiei să aibă, pe hârtie, cea mai mare flotă a lumii. Flotă ale cărei vapoare n-au văzut niciodată portul de înregistrare, Monrovia, dar ai cărei armatori plătes impozite minimale statlui african. Cea mai mare parte a infrastructurii acestei ţări a fost distrusă de războaie, iar viitorul ţării depinde de ajutoarele străine. Liberia are o rată a şomajului de 85%. Liberia are peste 3 milioane de locuitori, compusă din americano-liberieni şi din 16 triburi indigene. Tribul Kpelle din centrul şi vestul Liberiei este cel mai numeros grup etnic din această ţară. Americano-liberienii, adică descendenţii sclavilor americani eliberaţi şi sosiţi în Liberia în 1821 alcătuiesc numai 5% din populaţia Liberiei. Din comunitatea liberiană de afaceri fac parte mulţi libanezi, indieni şi alţi africani. Există şi 18.000 de europeni (albi).

Educaţia şi cultura după model american

Cea mai importantă instituţie de educaţie este Colegiul Cuttington, fondat de Biserica Episcopală din Statele Unite în 1889. Campusul este în Suacoco, comitatul Bong, la 193 km nord de Monrovia. Cultura liberiană se bazează pe tradiţii vest-africane animiste, obiectele de artizanat fiind căutate de occidentali.