Gheorghe Popescu, Președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu: "Taxa de înmatriculare trebuie păstrată"
- Antoaneta Etves
- 7 iunie 2011, 14:55
Taxa de primă înmatriculare trebuie păstrată într-o formă sau alta pentru că ar fi incorect ca tocmai autovehiculele să nu plătească pentru că poluează, este de părere președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu.
Potrivit acestuia, chiar azi se poartă discuții cu Ministerul Justiţiei pe această temă. ”Ar fi nedrept şi incorect să scoatem din zona de poluare cel mai poluant factor, adică autovehiculul ale cărui noxe le simţim la fiecare pas în oraş”, a declarat Popescu. Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, atenţiona, luni, că nu va renunţa la taxa auto numai pentru faptul că românii continuă să înmatriculeze maşini în Bulgaria. ”Noi nu putem obliga pe nimeni să nu înmatriculeze nu numai în Bulgaria, ci în orice altă ţară. Eu sunt convins că este un program bun şi sunt convins că înţeleg şi cetăţenii că cel care cumpără o maşină trebuie să plătească o taxă de primă înmatriculare, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări”, a spus. Potrivit unor surse guvernamentale, taxa de primă înmatriculare ar putea fi diminuată cu 20%-30% din valoarea actuală, mai puţin pentru maşinile cu motorizările Euro 5 și pentru cele puternic poluante. Ministrul Mediului a propus extinderea taxei auto şi la maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007. În urmă cu o lună, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română şi care se aplică vehiculelor la prima înmatriculare, contravine dreptului comunitar. Ministerul Mediului a susţinut, însă, că hotărârea instanţei europene nu se pronunţă asupra legalităţii întregului act normativ, ci dă numai o interpretare a unor prevederi.