Preşedintele Băsescu refuză să cedeze puterea, s-a plâns Victor Ponta, marţi seara, la "Sinteza zilei". Premierul l-a comparat pe şeful statului că Nicolae Ceauşescu, cel care în 1989, a refuzat să plece. În momentul mutării lui Adrian Năstase de la Floreasca la Rahova, Ponta s-a aflat în direct, la Antena 3.
Ponta a acuzat că preşedintele încă mai controlează o serie de instituţii, prin care provoacă un haos controlat, neţinând cont de ultimele alegeri (locale -n.r.), în care populaţia a anunţat că optează pentru alte forţe politice. Premierul a pomenit Curtea Constituţională ("care i-a fost tot timpul aproape"), Consiliul Audiovizualului etc. Ponta a dat asigurări că nu va ceda şi va merge la Consiliul European de săptămâna aceasta. El a invocat dreptatea poporului român, ca şi cum acesta ar răspunde de repartizarea locurilor la masa de la Bruxelles. Şeful Guvernului a mai spus că, după alegerile din 10 iunie, procentul celor care credeau că România merge într-o direcţie bună s-a dublat, dar că, după ultimele evoluţii legate de cazul Năstase, oamenii au început iarăşi să spună că atmosfera generală este de un blocaj total. "Poporul român este singurul care poate face dreptate, care poate să spună "vrem să rămânem cu Traian Băsescu sau vrem un alt drum, unul european", a clamat Ponta. Premierul a venit la emisiunea lui Mihai Gâdea însoţit de liderul socialiştilor europeni, Hannes Swoboda. Macovei, o "iresponsabilă care stârneşte doar milă" Ponta a precizat că nu doreşte să comenteze cazul Adrian Năstase, care tocmai se desfăşura în direct, pentru a nu se interpreta ca o presiune a politicului asupra justiţiei. El şi-a vărsat în schimb nervii pe Monca Macovei, adăugând însă că nu înţelege de ce declaraţiile unei "iresponsabile care stârneşte doar milă", europarlamentar, sunt acceptate. "Dacă eu sunt responsabil (şi nu comentează - n.r.) - şi vă daţi seama că aş avea foarte multe lucruri de spus, sunt fost magistrat, om al legii, este vorba de o persoană pe care o cunosc foarte bine - dar mă pot abţine tocmai pentru ca să nu se spună că un important om sau politicienii fac presiune asupra justiţiei, dar în acelaşi timp o iresponsabilă - nu-i mai dau numele, că stârneşte doar milă - care toată ziua se pricepe, ea ştie ce să facă şi doctorii, vrea să ne aresteze pe toţi, să rămână doar ea şi cu domnul Băsescu în libertate, care toată ziua ameninţă. Tot om politic, întâmplător şi europarlamentar, aia nu-i presiune asupra justiţiei ? CSM-ul nu mai constată că cineva face presiuni ? Deci, nu ai voie să faci presiuni decât dintr-o parte, din partea preşedintelui Băsescu, iar din partea cealaltă, nu", a spus Ponta.