Ponta, candidatul AUR la prezidențiale. Varianta care provoacă scandal între liderii partidului

Ponta, candidatul AUR la prezidențiale. Varianta care provoacă scandal între liderii partiduluiVictor Ponta. Sursa foto: Facebook

Marius Lulea exclude varianta candidaturii lui Victor Ponta din partea AUR la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai. Pe un ton răstit și agresiv, prim-vicepreședintele AUR a acuzat jurnaliștii de minciună și manipulare și spune că acum, în România, există o sigură variantă, aceea a reluării turului doi.

Marius Lulea a răbufnit la adresa jurnaliștilor, după ce a fost vehiculată ideea candidaturii psd-istului Victor Ponta din partea AUR.

Singura variantă

"Este exclusă o astfel de variantă. Ar fi o nenorocire pentru România.

Nu există decât o variantă, reluarea turului doi așa cum românii au decis. Aud tot felul de discuții, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, că trăim într-o democrație, că nu e lovitură de stat.

Românii nu vor să audă așa ceva, este o trădare la adresa votului românilor și a ceea ce-și doresc ei", a declarat Marius Lulea.

Marius Lulea

Marius Lulea, AUR. Foto: Razvan Valcaneantu

Jurnaliștii nu reprezintă poporul român

El a adăugat că jurnaliștii nu reprezintă poporul român, care acum este în stradă și își cere drepturile consituționale.

"Românii nu cred în Curtea Constituțională. CCR nu reprezintă astăzi pe români și Constituția. Eu iau lecții doar de la poporul român. Poporul român e în stradă.

Toată presa din România, cu mici excepții, s-a comportat ca și parteneri ai autorilor loviturii de stat. Jurnaliștii sunt complicii celor care au dat această lovitură de stat. Eu nu cred că ei reprezintă poporul român", a tunat Marius Lulea.

"Vor mai mult respect de la clasa politică"

Prim-vicepreședintele AUR  a mai adăugat că televiziunile, îndeosebi Digi24 și Antena 3, îi manipulează și îi jignesc pe români.

"Noi vorbim despre drepturile românilor, despre faptul că vor mai mult respect de la clasa politică, nu vor să le spună că voi sunteți niște proști și vă manipulăm noi cu televiziunea, cu Digi24, cu Antena 3.

De 4 ani spuneți că suntem cu rușii, că suntem anti-NATO și anti-UE, nu există nicio singură declarație, mințiți non-stop", a adăugat Marius Lulea pe un ton agresiv.