Casa Românească din Londra se învecinează cu magazinul Harrods

Casa Românească din Londra se învecinează cu magazinul Harrods

Premierul României a participat la festivitatea de deschidere a Casei României de la Londra, dar a întârziat 21 de minute din pricina traficului.

Casa Românească a fost inaugurată în această după-amiază şi va găzdui diverse acţiuni ce vor avea loc pe tot parcursul Jocurilor Olimpice. Evenimentul a fost condus de premierul Victor Ponta, cel care a întârziat 21 de minute din cauza traficului infernal din Londra. "Am ezitat dacă să vin sau nu, în Anglia, pentru că e multă treabă şi în ţară. Am zis totuşi că trebuie să fiu prezent la un eveniment la care vor participa atâţia şefi de state", a spus Ponta. Primul-ministru a fost însoţit în capitala Angliei şi de soţia sa Daciana, care a venit îmbrăcată într-o rochie roşie. În această seară, Victor Ponta va participa împreună cu alţi 120 de şefi de state la o recepţie organizată de Elisabeta a II-a, regina Angliei. Apoi, oficialii se vor îndrepta către festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice. Casa României se află amplasată în centrul Londrei, chiar lângă un magazin de lux deţinut de miliardarul egiptean Mohamed Al-Fayed, Harrods. La inaugurare au mai fost prezenţi Nadia Comăneci şi soţul său Bart Conner, Ion Ţiriac împreună cu fiul cel mic, Karim Mihai, Elisabeta Lipă, oficiali ai COSR, dar şi unul dintre românii care au purtat flacăra olimpică. 

Ne puteți urmări și pe Google News