Poliţişti români, detaşaţi pe plaja bulgărească

Poliţişti români, detaşaţi pe plaja bulgărească

Poliţiştii români vor patrula, alături de colegii bulgari, în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, până la sfârşitul lunii august. Aceasta, în baza unui parteneriat pentru siguranţa turiştilor români din Bulgaria.

Misiunile de patrulare se vor desfăşura în trei perioade, respectiv 1- 20 iulie, 21 iulie - 10 august şi 11 - 31 august, pentru fiecare etapă fiind desemnaţi câte doi poliţişti români. "În conformitate cu Acordul de cooperare poliţienească internaţională dintre România şi Bulgaria, în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, din Bulgaria, vor acţiona patrule comune de poliţişti români şi bulgari. Astfel, în perioada 1 iulie - 31 august 2012, poliţişti români vor desfăşura activităţi comune de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti bulgari pe litoralul bulgăresc", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. "Este al treilea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat", a precizat Poliţia Română. În 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, şi secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, comisar-şef Kalin Georgiev au semnat "Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice". Poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc în sezonul turistic, atât vara, cât şi iarna, în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari. CITIŢI ŞI:

  • Poliţişti sub acoperire în costum de baie, pe litoralul Bulgariei

Ne puteți urmări și pe Google News