Plonjon în rochia de mireasă. Fotografii superbe cu soţia baschetbalistului Adrian Benţe

Plonjon în rochia de mireasă. Fotografii superbe cu soţia baschetbalistului Adrian Benţe

Baschetbalista Miruna Bențe s-a pozat într-o piscină din Timişoara, în chip de mică sirenă.

La un an după căsătorie, frumoasa baschetbalistă – pentru că Miruna este şi ea legitimată în prima ligă - a decis să treacă şi la fapte mai „murdare” şi anume să pună în practică noua modă post-nupţială „trash the dress”. Adică se ia mireasa, îmbrăcată în alb şi se tăvăleşte mai puţin violent prin locuri nepotrivite ţinutei. Tânăra, care nu este la prima abatere alături de fotograful timişorean, a ales să se arunce, îmbrăcată în rochia imaculată de mireasă, în apă. „A fost mai mult ideea fotografului, pe care am îmbrăţişat-o imediat. El îşi cumpărase aparatul cu care poate poza subacvatic, eu am o activitate de model, apoi m-am gândit că rochia, făcută la comandă, din mătase, cu trenă, va arată senzaţional în apă. Şi într-adevăr, textura ei a fost una deosebită”, a declarat Miruna Benţe.  Baschetbalista are 28 de ani şi este legimtimată la BCM Bega Danzio Timişoara. Fotograful Alexandru Hreniuc povesteşte că după pictorialul care a durat o oră şi jumătate, Miruna este strigată de prieteni „mica sirenă”. „Am cunoscut-o pe Facebook şi ne-am împrietenit”, spune Hreniuc. El a mai fotografiat o altă baschetbalistă timişoreană sub apă, pe Alina Gheban, care în prezent e plecată în China. ”Pozele sub apă sunt proiectul meu personal cu care voi realiza la un moment dat o expoziţie”, a mai declarat Hreniuc.

Ne puteți urmări și pe Google News