Platforma FTX are un nou șef care trebuie să scoată compania din faliment. Salariul lui depășește două milioane de dolari
- Andra Puiu
- 16 decembrie 2022, 16:21
Platforma de tranzacționare FTX trece printr-o perioadă dificilă. Noul șef la celebrei platforme are o misiune destul de grea. John J. Ray trebuie să salveze FTX de la faliment.
John J. Ray este noul director executiv al platformei de tranzacționare FTX. Noul CEO a primit misiunea de a restructura compania. În plus, el trebuie să scoată compania din faliment. Ray va avea un salariu pe măsură pentru misiunea sa. El va încasa aproximativ 1.300 de dolari pe oră. La această sumă se mai adaugă și alte cheltuieli. O altă responsabilitate care se află pe umerii lui Ray este să rezolve problema pe care procurorii americani o numesc „una dintre cele mai mari fraude din istoria SUA”.
Salariul noului CEO ajunge la 2.6 milioane de dolari pe lună. Întreg venitul lunar al lui Ray va fi achitat de investitorii blocați în această companie. Ray împreună cu echipa sa lucrează la fel ca avocații și bancherii, care operează o procedură de faliment, nu direct pentru companie. Noul CEO și-a format o echipă de patru oameni care au experiență ca directori financiari, directori de informații și administrație. Oamenii aduși de noul șef FTX vor primi peste 4.200 de dolari pe oră, suma totală ajungând la 8.45 de milioane de dolar pe an.
Munca lui John Ray dă roade pentru FTX
Munca depusă de Ray a avut și rezultate. Sub conducerea noului CEO, FTX a reuşit să recupereze , până în prezent, aproape un miliard de dolari. Este important de precizat că și în ciuda acestor lucruri investitori mai au de aşteptat ani buni până își vor recăpăta banii. Actualul CEO FTX şi-a pus amprenta şi pe cazurile de faliment ale companiilor Enron sau Nortel, unde restructurarea şi despăgubirile s-au întins pe o perioadă de zece ani, informează Business Magazin.
Platforma FTX a fost fondată de Sam Bankman-Fried. Bărbatul a fost arestat în Bahamas, la cererea autorităţilor americane, cu 24 de ore înainte ca tânărul să depună mărturie la o comisie a Congresului SUA. Bankman-Fried s-a aflat la conducerea companiei până când FTX a cerut luna trecută să intre sub protecția legii falimentului din SUA.