Piţurcă l-a lăsat din braţe pe Mutu. Are şi motive: starul e cam greu

Piţurcă l-a lăsat din braţe pe Mutu. Are şi motive: starul e cam greu

Fotbalistul Adi Mutu nu va fi titular în derby-ul cu Olanda, urmând să intre pe parcusul reprizei secunde, în funcţie de rezultat. Iar dacă tricolorii vor conduce, mai degrabă nu va evolua deloc!

La jocul cu batavii, singura modificare pe care selecţionerul Victor Piţurcă plănuieşte s-o facă în "primul 11" este înlocuirea lui Gicu Grozav, cel care a marcat la Istanbul, cu Alexandru Chipciu. De altfel, stelistul a intrat şi în repriza a doua a jocului cu Olanda. În aceste condiţii, Adi Mutu va începe jocul de mâine pe banca de rezerve, ca şi la Istanbul. Starul nu este în cea mai bună dispoziţie fizică, având câteva kilograme în plus, după ce a început târziu pregătirile cu Ajaccio. Dacă în trecut îl folosea pe Mutu în orice situaţie, acum, Piţi nu-i mai face concesii vedetei, fiindcă are de unde alege. Lui Mutu nu i-a căzut prea bine faptul că a evoluat doar un sfert de oră contra Turciei. "În plan era să joc o jumătate de oră", a explicat Mutu.

Ne puteți urmări și pe Google News