Pintea admite că sistemul medical este la pământ. Dezvăluiri despre tratamentul persoanelor care suferă arsuri grave
- Iulia Moise
- 23 aprilie 2019, 10:05
Luni, într-o conferință de presă la Bistrița, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că cele două unități medicale de la Iași și Timișoara vor primi aparatură medical nouă. Mai exact, cele două spitale vor fi dotate cu tot ce este necesar pentru ca persoanele care suferă arsuri grave să poată fi tratate în România.
Măsurile ministrului au fost luate în conextul în care, în urmă cu aproximativ o săptămână, o tânără din Tulcea, care a suferit arsuri grave, a fost plimbată de la un spital la altul, ca mai apoi să fie trasportată în Belgia pentru a fi trată.
„Există două centre pregătite să primească aparatura, la Iași și la Timișoara. S-a finalizat achiziția pentru echipamentele necesare dotării acestor două secții și eu preconizez ca la sfârșitul lunii mai cea din Timișoara să fie funcțională, cu cinci paturi pentru mari arși, iar apoi, în cursul lunii iunie, la Iași. De asemenea, anul trecut au fost semnate contractele pentru studiile de fezabilitate pentru cele patru centre de mari arși. Menționez că toate acestea sunt finanțate cu bani ai Guvernului României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială, bani care au fost blocați ani la rând”, a spus ministrul Sorina Pintea.
Aceasta a mai recunoscut și faptul că, la momentul acesta, România se confruntă cu o criză.
„Anul trecut am reușit deblocarea acestora, deci vom avea acele patru centre mari de arși, se lucrează la studiile de fezabilitate și vă asigur că vor fi cele mai moderne, pentru că am avut discuții cu arhitecții, cu proiectanții și cu managerii spitalelor unde se vor construi. Vizavi de marii arși, da, avem o problemă. Avem un număr prea număr mic de paturi și eu mă întreb de ce, având accidentul de la Colectiv, nu s-au grăbit lucrurile mai mult, dar, de asemenea, avem și un număr foarte mare de pacienți. În luna martie am avut 76 de mari arși și 13 paturi. Am trimis și în străinătate”, a declarat ministrul Sănătății.
„Cred că e momentul să începem și un program serios de prevenție. Da știu, în luna martie a fost, se ard miriștile și totuși nu se explică... De la începutul lunii aprilie, de asemenea, avem din nou un număr foarte mare. Până la urmă, pacientul ars este un pacient critic, un pacient care are nevoie de îngrijiri de lungă durată și eu, personal, vă spun sincer, mă gândesc la suferințele prin care trece un pacient de genul acesta. Ultimul pacient pe care am reușit să îl transferăm, un pacient ars în Bârlad, pe care l-am transferat la Baia Mare. Sunt spitale județene care tratează pacienți până în 30%, pacientul acesta din Bârlad avea 25%. Unele spitale județene nu l-au primit, deși au paturi, nu pentru marii arși, până în 30 la sută nu sunt mari arși, dar e o zbatere pe care o avem aproape zi de zi”, a mai spus Sorina Pintea.