Evenimentul Zilei > Actualitate > Piaţa Revoluţiei a strigat că-şi vrea înapoi ţara | VIDEO
Piaţa Revoluţiei a strigat că-şi vrea înapoi ţara | VIDEO

Piaţa Revoluţiei a strigat că-şi vrea înapoi ţara | VIDEO

"Chiulangiul din Senat e numărul 2 în stat!", "Salvaţi TVR!", "Jos Ponta!", "Jos Antonescu!" au fost lozincile preferate.


Peste 2.000 de persoane de toate vârstele au fost aseară în Piaţa Revoluţiei, acolo unde a avut loc un protest faţă de abuzurile USL de a acapara instituţiile statului de drept şi pentru a-l susţine pe preşedintele Traian Băsescu, ameninţat de ceva vreme cu suspendarea.

Oamenii s-au îmbrăcat cu tricouri albe, aşa cum fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu le-a cerut când a lansat invitaţia la protest.
Printre protestatari s-au strecurat fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, mai mulţi membri ai PDL, dar şi oameni de rând, care şi-au exprimat în faţa miilor de participanţi supărările legate de Guvernul Ponta.
Florin Dumitriu, un inginer la vreo 40 de ani, a venit pregătit, aseară, la mitingul din Piaţa Revoluţiei. În palme a despăturit o hârtie albă. Erau scrise, pe puncte, cele mai arzătoare nemulţumiri.
"Eu nu sunt cu partidul. E vorba de toată societatea românească. E troglodită!", a apucat Dumitriu să spună, când mulţimea i-a şi acoperit vocea cu scandările pentru Băsescu.

Pe scenă au urcat preşedintele PDL, Vasile Blaga, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi, la final, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.
"Dreapta trebuie să învingă! Suntem milioane în toată ţara! Vom câştiga în toamnă, iar în 2014 le vom arăta tuturora că această ţară va avea viitorul de care are nevoie!", a spus MRU.
Fostul premier a făcut şi o baie de mulţime, în scandările repetate ale oamenilor din Piaţă: "Mâine (astăzi, n.r.), când vor vota împotriva acestei ţări, le vom spune celor din USL: Luaţi-vă totul şi plecaţi din această ţară!".

MRU a mai precizat că astfel de mitinguri vor avea loc în fiecare seară, "până ne vom lua ţara înapoi".

Protestul s-a încheiat la 19.30, dar mai mulţi simpatizanţi ai PDL s-au mutat în Piaţa Universităţii, de partea cealaltă a susţinătorilor USL.
Jandarmii au intervenit de mai multe ori pentru a calma spiritele dintre cele două tabere.
Mihai Răzvan Ungureanu a dat mâna cu oamenii veniţi în Piaţa Revoluţiei
FOTO: VLAD STĂNESCUOamenii şi-au strigat nemulţumirea faţă de USL ţinând în mână „Evenimentul zilei”
FOTO: AGERPRES


Atmosfera s-a încins când membrii PDL au urcat pe scenă să le vorbească oamenilor
FOTO: VLAD STĂNESCU

"Nimeni nu-i mai vrea nici pe Ponta, nici pe Hrebenciuc, nici pe Zgonea! Ei cred că sunt legitimi!"
MIHAI RĂZVAN UNGUREANU

Mişcarea lui MRU se lansează astăzi
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că astăzi va lansa Iniţiativa Civică de Centru Dreapta (ICCD).
"Vor fi alături de mine ceilalţi membri fondatori – Monica Macovei, Cristian Preda, Ioan Stanomir -, precum şi zeci de suporteri dornici să construim împreună un spaţiu politic în care civilitatea şi moderaţia să fie cele care vor domina viaţa politică românească de aici înainte", a spus iniţiatorul mişcării, Mihai Răzvan Ungureanu.

Lansarea ICCD are loc în jurul prânzului, la sediul din sectorul 1 al Capitalei.
Citiţi şi:

  • PROTESTE ÎN CAPITALĂ: "PONTA doctor în drept PENAL"
  • Ce nu s-a văzut astăzi la televizor la suspendarea lui Traian Băsescu | GALERIE FOTO
  • Antena 3 a ignorat „Protestul ghilimelelor”. 300 de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei | FOTO