Haos pe piața imobiliară în acest an. Diferențe majore între cerere și ofertă

Haos pe piața imobiliară în acest an. Diferențe majore între cerere și ofertăSursa Foto: Arhiva EVZ

În 2024, cumpărătorii așteaptă scăderi, însă proprietarii au altă viziune. Aceștia din urmă prevăd creșteri semnificative în ceea ce privește achiziția locuințelor noi. Totodată, proprietarii prevăd creșteri și pentru segmentul chiriilor.

Piața imobiliară aduce schimbări neașteptate în 2024. Pentru următoarele luni, cumpărătorii anticipează scăderi de prețuri la locuințe, în timp ce proprietarii se așteaptă creșteri semnificative. De asemenea, chiriile ar urma să fie mult mai scumpe în anul curent.

Piața imobiliară 2024. Proprietarii nu vor să audă de reduceri

Prețurile apartamentelor și caselor  ar urma să crească în acest an. Unul dintre aspectele care ar conduce spre un astfel de punct are legătură cu oferta destul de restrânsă, arată un studiu recent.

Nici în anul precedent, piața imobiliară nu a fost lipsită de astfel de discrepanțe. Peste 38% dintre cumpărători au fost nevoiți să își suplimenteze

Haos pe piața imobiliară în acest an. Diferențe majore între cerere și ofertă

Apartamente noi. Sursa foto: Arhiva EVZ

bugetul alocat inițial pentru o astfel de achiziție.

Peste 58% dintre respondenți au explicat că proprietățile găsite depășeau suma pe care erau dispuși să o plătească.

Majoritatea românilor care intenționează să facă achiziție imobiliară în 2024 prevăd  o scădere a prețurilor locuințelor. Concret, 60% dintre respondenți cred că nu vor fi înregistrate creșteri pe piața imobiliară în 2024. De aceeași părere este și un analist al firmei Premier Imobiliare Activ

Ce spun proprietarii

De cealaltă parte a baricadei, proprietarii anticipează o creștere semnificativă a prețurilor. Conform studiului, 39% dintre respondenți au susținut că prețurile vor crește în acest an. De asemenea, 40% dintre aceștia spun că prețurile chiriilor vor fi mai mari.

Vizavi de situația dobânzilor la creditele ipotecare,38% dintre  respondenți anticipează o scădere majoră.

Haos pe piața imobiliară în acest an. Diferențe majore între cerere și ofertă

Piața imobiliară.Sursa foto: Dreamstime

Piața imobiliară. Diferențe între 2023 și 2024

În 2023, cumpărătorii de locuințe au încheiat tranzacțiile în mai puțin de 3 luni. Aproximativ 60% dintre respondenți au precizat că au intenționat să cumpere o locuință în 2024. Conform sondajului, 14% dintre respondenți au intenționat să vândă o locuința în cursul anului precedent.

Mai mult, 10% dintre cei cuprinși în această analiză de piață au arătat că au avut intenția să închirieze în 2023. Doar 1% dintre cei intervievați au afirmat că vor să dea în chirie o proprietate. Aproximativ 15% dintre respondenți au declarat că în anul precedent nu au avut nicio intenție imobiliară.