Pensionarii de rând trăiesc cu 2.800 lei, magistrații cu peste 25.000 lei. Lista celor mai mari pensii
- Cristi Buș
- 12 septembrie 2025, 15:27
Pensionare. Sursă foto: FreepikLa începutul anului 2025, România înregistra aproape 4,7 milioane de pensionari în sistemul public de pensii, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice.
Din acest total, aproximativ 3,77 milioane de persoane beneficiau de pensii la limită de vârstă, iar aproape 400.000 primeau pensii de invaliditate.
La aceste categorii se adaugă însă numeroși beneficiari de pensii ocupaționale sau speciale, calculate după reguli distincte față de sistemul clasic de contributivitate.
Media pensiilor din sistemul clasic
Pensionarii considerați „normali”, adică cei care au ieșit din activitate pe baza stagiului de cotizare și a vârstei standard prevăzute de lege, au primit în ianuarie 2025 o pensie medie de 2.806 lei. Situația defalcată arată diferențe clare: pensia pentru limită de vârstă a fost de 3.143 de lei, cea anticipată de 3.883 lei, iar cea anticipată parțială de 2.723 de lei.
Mult mai reduse au fost pensiile de invaliditate. Cele de gradul I s-au situat la o medie de 973 de lei, cele de gradul II la 1.227 de lei, iar cele de gradul III la 1.071 de lei. În ceea ce privește pensiile de urmaș, acestea au fost de 1.483 de lei, în timp ce beneficiarii de ajutor social au primit doar 540 de lei pe lună. Consiliul Fiscal menționează că pe întreg parcursul anului trecut pensia medie în sistemul public a fost de 2.459 de lei, ceea ce accentuează decalajele față de alte categorii de pensionari.

Pensionar. Sursă foto: Freepik
Pensiile foștilor angajați din Apărare și Servicii
Cel mai mare grup de pensionari care nu se supun regulilor generale de calcul este cel format din foștii angajați ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și serviciilor de informații. La finalul anului 2024, această categorie număra aproximativ 215.000 de persoane, cu o pensie medie de 6.330 de lei pe lună. Diferența este uriașă în comparație cu pensia medie din sistemul public, fiind de peste două ori și jumătate mai mare.
Pensiile veteranilor și foștilor persecutați politic
Veteranii de război au beneficiat de pensii considerabile, în funcție de gradul de invaliditate sau de statut. Marii mutilați și invalizii de gradul I au primit 5.764 de lei, cei de gradul II au beneficiat de 4.769 de lei, iar cei de gradul III de 4.417 lei. Văduvele de război au primit 4.009 lei, în timp ce veteranii de război au avut o pensie medie de 4.298 de lei.
Legea care reglementează drepturile persoanelor persecutate politic a adus pensii pentru aproape 191.000 de beneficiari, suma medie fiind de 1.528 de lei. O altă lege adoptată în anul 2000 a permis ca aproximativ 64.000 de pensionari să primească o pensie medie de 867 de lei. În plus, foștii militari care au efectuat stagiul obligatoriu între 1950 și 1961 primesc o pensie simbolică de 81 de lei.
Participanții la Revoluția din decembrie 1989, în număr de peste 12.600, primesc în prezent 2.170 de lei. Artiștii au avut în ianuarie o pensie specială de 345 de lei, în timp ce aproape 14.000 de membri ai uniunilor de creație au beneficiat de 1.917 lei. Soții supraviețuitori primesc doar 128 de lei pe lună.
Pensiile politicienilor și magistraților
Foștii membri ai corpului diplomatic și consular, în număr de 809 persoane, au primit o pensie medie de 6.933 de lei. Foștii parlamentari, în număr de 888, au beneficiat de 6.139 de lei.
Cele mai mari pensii speciale revin însă aviației și magistraților. Personalul din aviație, format din 1.380 de persoane, a primit 12.991 de lei, în timp ce procurorii și judecătorii, în număr de 5.622, au beneficiat de 25.185 de lei pe lună. Grefierii, peste 2.200 de persoane, au primit 6.732 de lei, iar cei de la Curtea de Conturi, aproape 700 de beneficiari, au avut pensii de 10.149 de lei.