Pedofil clujean, extrădat din Marea Britanie. Era și un cunoscut afacerist
- Iulia Moraru
- 12 iulie 2024, 13:12
România. Robert Tiberiu Man, un cunoscut afacerist român de 38 de ani, a fost extrădat din Marea Britanie și adus la Penitenciarul Rahova. El a fost condamnat la închisoare pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că avem obligația de a ne proteja copiii, mai ales în fața „ticăloșilor” care îi abuzează sexual.
Român pedofil, închis la Penitenciarul Rahova
„Un astfel de individ a fost adus aseară în țară, din Marea Britanie. Man Robert Tiberiu, condamnat la aproape sașe ani de închisoare pentru corupere sexuală și pornografie infantilă. El efectua curse de transport din tabere școlare și astfel recruta minori”, a transmis Gorghiu.
Potrivit acesteia, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, acesta trebuie să suporte și costurile cu extrădarea sa în țară.
Bărbatul pedofil este recunoscut ca unul dintre cei mai reputați transportatori din Cluj.
Bărbatul a racolat copii timp de patru ani
În urma cercetărilor a ieșit la iveală că românul acuzat de infracțiuni sexuale a racolat copii timp de patru ani.
Aceștia, cu vârste cuprinse între opt și 16 ani, erau duși în diferite tabere ale unei fundații, și erau filmați de bărbat în timp ce întrețineau relații sexuale.
Faptele s-ar fi petrecut între 2011 și 2014, când mai mulți minori ar fi fost duși și la domiciliu său, unde erau agresați în scopul producerii unor materiale pornografice.
Românul adus din Marea Britanie a stocat ulterior toate imaginile cu minorii pe diverse suporturi digitale.
Pedofilul racola copii și de pe internet
De asemenea, bărbatul se pare că acționa și pe internet pentru a-și găsi victimele mai ușor. În 2014, acesta i-ar fi făcut propuneri indecente unui minor pe rețelele sociale.
În urma percheziției efectuate la domiciliul bărbatului, au fost descoperiți și ridicați suporturi optice, telefoane mobile și înscrisuri, care urmează să fie folosite ca probe în dosarul său penal.
A fost pus în aplicare un mandat de aducere emis împotriva sa. Bărbatul a fost condamnat definitiv la cinci ani și opt luni de închisoare de către Curtea de Apel Cluj în 2021.
Între timp, acesta reușise să fugă din țară și să ajungă în Marea Britanie, potrivit știripesurse.ro.