Poliţist din Cluj, prins drogat la volanul unei mașini neînmatriculate

Poliţist din Cluj, prins drogat la volanul unei mașini neînmatriculate Poliție. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cluj. Un polițist din Cluj a fost surprins de colegii săi conducând o mașină care nu era înmatriculată. În urma testării cu aparatul DrugTest, aceștia au descoperit că polițistul se afla și sub influența substanțelor interzise.

Bărbatul a fost oprit la un control de rutină, în localitatea Florești.

Un polițist din Cluj, prins drogat a volan de colegi

Polițiștii au descoperit că colegul lor circula cu numerele provizorii de înmatriculate care erau expirate.

Ulterior, bărbatul polițist a fost transportat la spital pentru a i se recolta probe biologice și pentru a stabili ce substanțe interzise a consumat. Totodată, pentru fapta sa, s-a ales cu un dosar penal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, șefii săi au deschis și o anchetă internă, mai ales având în vedere că acesta nu se afla la prima abatere.

Bărbatul a fost acuzat acum mai mulți ani de viol

Polițistul face acum obiectul unei anchete pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor și pentru utilizarea sau conducerea unui vehicul fără numere de înmatriculare.

Până când vor fi disponibile rezultatele de la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, se consideră că polițistul e nevinovat, mai ales având în vedere rezultatele fals pozitive ale testelor.

Acest incident nu este însă primul conflict al acestui polițist din Cluj cu legea. În urmă cu doi ani, el a fost acuzat de viol, iar sentința în acel caz urmează să fie pronunțată pe 26 iulie.

DrugTest, șoferi, test, antidrog, Cătălin Predoiu

DrugTest. Sursa foto: politiaromana.ro

Polițistul nu consumase alcool

IPJ Cluj a transmis că polițistul în cauză a fost testat și pentru consumul de alcool, însă rezultatul a fost negativ.

,,La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Eroilor, din localitatea Florești.

La volanul autoturismului se afla un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, iar din verificări s-a constatat că acesta are calitatea de polițist, încadrat la I.P.J. Cluj.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, mai precizează poliția.

Potrivit acestora, rezultatul DrugTest-ului nu reprezintă momentan o probă în dosarul penal deschis pe numele colegului lor polițist, potrivit știridecluj.ro.

Revista presei