Dramaturgul si-a trait gloria in '93, la TVR, unde isi citea "tabletele" saptamanale.

Ziarele nascute dupa Revolutie au gasit in Paul Everac material suficient pentru a-l transforma intr-un bufon.

Imediat dupa ce Ion Iliescu l-a numit in functia de director general al Televiziunii Romane (pe atunci singurul si cel mai puternic canal de transmisie al directivelor noii puteri instalate in fruntea tarii), lui Everac i s-a gasit si o porecla inspirata de faptul ca dramaturgul isi rezervase timp de antena pentru a-si citi editorialul saptamanal (tableta de sambata): „Everac-tableta” a devenit o marca a acelor ani.

Cum a ajuns in fruntea TVR?

Prozator si dramaturg cu numeroase piese jucate in comunism, Paul Everac (pe  numele sau real Paul Constantinescu, nascut la Bucuresti pe 23 august 1924) se cunostea cu Ion Iliescu „de cand el se ocupa de cultura in regimul comunist”. „Cand ma vedea, trecea drumul si venea sa ma salute”, povesteste Everac in curtea casei sale de la munte.

Acesta rememoreaza si o scena, parca rupta dintr-o piesa de teatru: „Inainte de Revolutie, Iliescu a stat aici, unde stai matale acuma. Nu stiam ce se intampla, eram in 1989, si nevasta-mea s-a apucat sa-i ghiceasca in cafea. Si i-a spus: „Nu stiu ce pregatiti dumneavoastra, dar mergeti inainte ca o sa va iasa! Si aveti si o coroana, de trei ori, ultima oara mai ciuntita”„.

Prietenia cu Iliescu, devenit presedinte intre timp, a facut ca prozatorul sa ajunga director-general al TVR pe 27 ianuarie 1993. Nici nu s-a instalat bine in fotoliul de director, ca Everac a inceput sa fie o tinta preferata a ziarelor care-l taxau pentru trecutul sau deloc revolutionar din comunism si pentru faptul ca isi citea - la o ora de audienta maxima - un „editorial” pe saptamana - „singura slabiciune pe care mi-am permis-o si pentru care a avut si presedintele Iliescu de suferit, pentru ca s-au gasit si niste ambasade care l-au atentionat”.

„Ma gasea ca sunt infiorator”

„Banditul de Cristoiu ma gasea asa: ca intram prin pereti, ca piscam secretarele de la televiziune de fund, ca sunt infiorator ca infatisare, ca nu-mi dau de mancare la caine... Asta mi s-a parut una dintre inventiile cele mai nostime din perioada aia!”, isi aminteste fostul director al TVR aparitiile in ziarul condus la acea vreme de Ion Cristoiu.

Tabletele au fost difuzate pe TVR timp de 52 de saptamani la rand, si cum canalul national de televiziune nu avea concurenta, in 1993 notorietatea lui Paul Everac a ajuns la cote nebanuite, iar acesta o „vedeta” bine vanduta de publicatii.

Iliescu - „putin apt sa conduca un stat” „Si-acum ma mai opreste lumea pe strada cand ma vede ca sa-mi zica „ne lipsiti”. Iar pe atunci ziaristii au ajuns sa-mi fure tableta si sa o publice inainte sa o spun pe post. Fiindca se facea ca peste tot, o „scurgere”. asta a fost un lucru permis, si foarte nostim”, spune azi Paul Everac, dar ziarul „Evenimentul zilei” din 29 martie 1992 consemneaza faptul ca TVR a sesizat Procuratura pentru aceasta fapta.

In ianuarie 1994, Everac demisioneaza, si notorietatea sa incepe sa paleasca. Revine rar in atentia presei, ori pentru piesele care i se joaca la Teatrul National sub mandatul lui Dinu Sararu, ori pentru ca a fost nevoit sa-si paraseasca locuinta din Bucuresti revendicata de fostii proprietari.

Azi s-a rupt cu totul de scena publica, locuieste mai mult la casa de la munte, iar parerile despre cel care l-a propulsat in functia de director al TVR s-au schimbat radical.

„Iliescu e un tip care te lasa foarte greu neutru, e un intelectual, dar s-a dovedit pana la urma atat de putin apt sa organizeze un stat. Il socotesc printre marii vinovati ai stadiului in care ne gasim astazi”, considera Everac.

Avere

Panteonul, simpozionul si necropola din curte

Daca in perioada comunista se bucura, ca autor de piese de teatru, de „prevalenta automata, prin decret, in teatrele romanesti”, Paul Everac deplange felul in care este tratat azi. „Cel care era jucat avea o situatie relativ buna. O carte de-a mea ma asigura aproape un an, o piesa imi dadea chiar niste avantaje...”.

Pensie de 600 de lei

Azi, fostul director al TVR „depinde” de o pensie de sase milioane jumatate, plus inca una simbolica de veteran de razboi. Dar scrie!

„Scriu, in fiecare saptamana, la o revista pe care n-o citeste nimeni, si asta o stiu foarte bine. Se cheama „Natiunea” si ii apartine lui Dragan. Si sunt obligat sa stau cu un morman de piese de teatru, 160 la numar, din care s-au jucat doar jumatate. Celelalte vor putrezi asa cum putrezesc gunoaiele la Glina! Domnule, ti-ai avut perioada de glorie, mai iesi si dumneata in culise!”, spune dramaturgul.

Locuinta de vara a lui Paul Everac se afla in Arges, la Dambovicioara, langa Rucar. Este usor reperabila printre serpentine, datorita numeroaselor statui care marginesc drumul national si pentru ca un „banner” arata calea catre „Fundatia Paul Everac”.

„In ‘70 am luat o casa, am indreptat-o, si au inceput sa vina lucrarile de arta. Am facut pe sosea o suma intreaga de grupuri statuare cu ajutorul unor prieteni care au venit aici, au lucrat absolut dezinteresat, hraniti de nevasta-mea cu ciulama de ciuperci: Nunta Zamfirei, a lui Cosbuc, legenda Manastirii Argesului cu Manole si cu Ana, Gorunul lui Blaga, mai incoace Labis cu Moartea Caprioarei, mai incolo Miorita....”.

Din pridvorul casei, vizitatorul este tintit de ochii din piatra ai lui Tudor Arghezi, Octavian Goga si Nicolae Iorga. Alte perechi de ochi pietrificati sunt mai la vale. 25 de dramaturgi din piatra inconjoara un teatru de vara - „Ateneul” - si printre ei chiar un Paul Everac nemiscat. Seamana cu modelul viu.

Mai poate fi admirata o „fresca” cu 100 de actori care au jucat in piesele dramaturgului, pictati in culori vii. „Aici e un Panteon al teatrului romanesc pe care nu-l are nimeni, nicio tara, de nicaieri”, apreciaza lamuritor Everac.

O alta curte cu jilturi de jur-imprejur, inca o scena de teatru modelata pe o rapa si o necropola putin hazlie intregesc imaginatia pusa in practica a proprietarului. „Poimaine avem al 8-lea simpozion in care discutam despre progres. Despre criteriile progresului, de fapt! Nu stiu cati or sa vina, noi am invitat multi.” Cortina!