Un puternic taifun a lovit Japonia, cu precipitaţii puternice şi inundaţii în care au murit deja patru oameni. Taifunul Roke se îndreaptă spre Fukushima, zona devastată de cutremurul din martie, în timp ce inginerii încearcă încă să stabilizeze centrala nucleară după tsunami, relatează BBC.
Autorităţile sunt îngrijorate că ploaia ar putea duce apele radioactive în mare. Un purtător de cuvânt al firmei TEPCO, operatorul centralei, a declarat că s-au luat toate măsurile posibile împotriva taifunului. "Am legat toate cablurile şi am fixat echipamentele astfel încât materialele radioactive să nu se împrăştie din cauza vântului puternic", a spus Naoki Tsunoda. Activitatea a fost suspendată la faţa locului, pe uscat şi pe mare. Evacuaţi, morţi şi dispăruţi Peste un milion de oameni au fost siliţi să-şi evacueze casele, deşi într-una dintre regiuni avertizarea a fost ridicată, 330.000 de persoane rămân în pericol. Patru persoane au fost găsite decedate după ploile torenţiale şi inundaţiile din centrul şi vestul Japoniei. Două persoane, printre care şi un băiat de nouă ani, sunt date dispărute în prefectura Gifu, în centrul ţării. În timp ce taifunul Roke a lovit coasta Japoniei, vânturile în centru au ajuns la 162 km/oră. Un locuitor din Yokosuka, Atsuhiko A-chan Hayasaka, a povestit pentru BBC cum vânturile puternice i-au lovit casa. "Am avut sentimentul că o să ne scoată din casă vântul puternic. Este mult mai periculos decât ploile. Casa mea tremură de fiecare dată când se produc astfel de vijelii. Din fericire, n-am avut parte de pene de curent, aşa că putem să luăm cina în linişte, ca de obicei. Dar sunt îngrijorat, pentru că ştirile la televizor arată că taifunul va ajunge până aici", a povestit el. Câteva autostrăzi au fost închise, sute de zboruri anulate şi câteva trenuri de mare viteză suspendate. Producătorul auto Toyota şi-a suspendat producţia în 11 din cele 15 fabrici ale sale.