Comunicat ICR: USL vrea subordonarea politică a tuturor entităţilor care mai sunt încă autonome
- Măd ălina Piloff
- 14 iunie 2012, 19:34

Trecerea Institutului Cultural Român din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului prin ordonanţă de urgenţă a declanşat un lung şir de polemici. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu vorbeşte de "competenţa Senatului", preşedintele ICR de "politizare".
Astăzi în conferinţa de presă ţinută la sediul ICR, la care au fost invitate, alături de ziarişti, mai multe personalităţi culturale, printre care regizorul Cristi Puiu, Horia Roman Patapievici, preşedintele ICR, a subliniat: "Această ordonanţă urmăreşte politizarea ICR. Trecerea de sub autoritatea prezidenţială sub cea a Senatului poate duce la politizarea instituţiei", a atras atenţia Patapievici. Precizarea vine după ce aseară, în emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, ministrul culturii, Mircea Diaconu, a explicat de ce Guvernul a apelat la ordonanţa de urgenţă pentru a trece ICR în subordinea Senatului.
"Motivul principal pentru care s-a luat aceasta decizie este că, sub controlul Parlamentului sunt şi multe alte instituţii de maximă importanţă pentru ţară asta, iar Senatul e camera decizională pe subiecte de politică externă, ale secretariatului românilor de pretutindeni, deci competentele de tipul acesta sunt de competenţa Senatului", a afirmat ministrul culturii, care a adăugat şi că "Institutul Cultural Român funcţionează într-o ilegalitate instituţională, pentru că cele două posturi de vicepreşedinte sunt făcute din decizia preşedintelui Patapievici", a mai spus Diaconu. Pe lângă trecerea de sub autoritatea prezidenţială sub cea a Senatului, ordonanţa stipulează şi că Biroul Permanent va stabili preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi şi va numi o treime din consiliul de administraţie al ICR.
"Nu a existat nicio ingerinţă în mandatul de până acum. Am funcţionat într-o autonomie totală. Formula noastră este cunoscută în manuale sub numele de liberalism clasic. Am putut să observăm o deplină neutralitate în raport cu artiştii şi cu jurizarea artiştilor. În acest aranjament nu a existat nicio problemă legată de politizarea ICR", a spus Patapievici. În ceea ce priveşte bugetul de 10 milioane de euro, ce l-a avut la dispoziţie ICR, Patapievici a subliniat că a fost folosit pentru a fi gestionate 17 institute de vârf, dar şi că 80% din sumă s-a dus pe programe. Conferinţa de presă nu a fost lipsită de incidente.
Într-o scurtă dispută cu reporterii de la Antena 1, care au întrebat ce a realizat ICR într-un an de zile, Patapievici a adus un volum ce cuprindea raportul de activitate al institutului. Reporterii au insistat şi au cerut mai multe explicaţii. Preşedintele ICR le-a răspuns în aplauzele artiştilor prezenţi în sală că "activitatea unei instituţii nu poate fi redusă la câteva cuvinte". În încheiere, omul de cultură a spus că "oricum actuala conducere pleacă în 2013 şi ceea ce a reuşit ICR în aceşti ani nu trebuie să se piardă. Este imperios necesar ca ICR să funcţioneze în această cultură constituţională". Potrivit comunicatului, în şedinţa de miercuri, Guvernul USL a decis prin Ordonanţă de urgenţă trecerea ICR de sub autoritatea preşedintelui României în subordinea efectivă a Biroului permanent al Senatului. "Această Ordonanţă de urgenţă modifică Legea 356/2003, prin care se stipula că ICR funcţionează sub autoritatea Preşedintelui României. În 2003, preşedinte al României era Ion Iliescu, iar Guvernul PSD (premier Adrian Năstase), care a compus şi votat Legea 356, considera că funcţionarea ICR sub autoritatea şefului statului constituie o garanţie a autonomiei şi nepolitizării ICR. Astăzi, tot un guvern PSD (condus de pupilul premierului de atunci), consideră că, dimpotrivă, funcţionarea ICR sub autoritatea şefului statului constituie o politizare a institutului", se spune în comunicat. Potrivit ICR, "Există dovezi în minutele Consiliului de Conducere al ICR că fostul preşedinte ICR, Augustin Buzura, s-a putut opune cu succes unei injoncţiuni de politizare venită în 2004 din partea fostului şef al statului, Ion Iliescu, rezultă că formula iniţială a Legii 356/2003 permitea autonomia politică a institutului".
Conducerea ICR susţine: "Concluzia este că Guvernul USL doreşte cu atâta urgenţă să modifice legea pe care singur a creat-o în 2003, deoarece ştie că legal, în actuala formulă legislativă, nu poate dispune politic de ICR. Or, singura urgenţă care justifică această ordonanţă de urgenţă este setea de subordonare politică cât mai rapidă a tuturor entităţilor care mai sunt încă autonome faţă de puterea USL. Drept urmare, PSD din 2012 anulează soluţiile PSD din 2003, cu argumentul că soluţia din 2003 ar politiza, iar soluţia de acum ar depolitiza. Vede oricine că, oricare ar fi adevărul, PSD a greşit cel puţin odată. Însă, spre deosebire de 2003, în 2012, dorinţa de a politiza ICR este evidentă", se mai spune în comunicat.