„Țigăneală” Becali-Paszkany. „Și-a lăsat nevasta pentru o dansatoare la bar”
- Andrei Călin
- 16 aprilie 2012, 22:33
S-a încins lupta pentru titlu între CFR Cluj și Steaua. Ardeleanul Arpad Paszkany, patronul echipei liderului, a criticat în termeni duri jocul prestat de echipa din Ghencea la Galați. Bucureșteanul Gigi Becali i-a răspuns în termeni suburbani, specifici fostului oier.
Arpad Paszkany a fost nemilos cu Steaua. Patronul echipei din Gruia a criticat dur jocul rivalilor. „Pe mine Steaua nu m-a impresionat deloc. Are o posesie bună, dar este una sterilă. Ţin mingea degeaba 10 minute", a spus Paszkany, care mai nou are și păreri de antrenor, făcând declarații despre joc după ce multă vreme a preferat să stea în umbră.
Cum era de aşteptat, replica lui Gigi Becali nu a întârziat să apară. Fostul oier s-a umflat în pene ca de obicei. "Paszkany e duşmănos şi invidios. A spus că suntem în lumi diferite. Aşa e. Eu sunt europarlamentar, el e nimic. Eu fac rating la TV, pe el nu-l bagă nimeni în seamă. El şi-a lăsat nevasta pentru o dansatoare la bar. El a făcut ce face ţiganul când ajunge împărat", a spus Becali la GSP TV. Stelistul a vorbit azi şi despre valizele cu bani care vor circula în acest final de campionat. „Probabil că înaintea derby-ului cu Dinamo, cei de la CFR vor oferi prime de 50.000 de euro de jucător. O să dea cam un milion de euro, cred", a zis Becali, la Digi Sport. "