Partidul Comunist a câștigat alegerile într-un important oraș european, deși nimeni nu anticipa victoria. Care a fost rețeta succesului
- Nicolae Comănescu
- 26 septembrie 2021, 22:24
O victorie surprinzătoare a fost înregistrată de reprezentanta Partidului Comunist din orașul austriac Graz, care s-a impus, duminică, în cadrul alegerilor municipale.
Victorie surprinzătoare reușită de candidata Partidului Comunist din Austria la alegerile municipale din Graz, al doilea oraș că mărime din această țară. Succesul a fost de nesperat chiar și pentru Elke Kahr, candidata care nu-și făcea prea mari speranțe înaintea scrutinului. Mai ales că partidul din care face nu se bucură de prea mare popularitate în restul Austriei.
O victorie care nu fusese anticipată nici de reprezentanta Partidului Comunist
Partidul Comunist Austriac (KPO) a ieşit pe primul loc la alegerile locale din Graz, conform primelor rezultate apărute după încheierea votului. Candidata acestei formațiuni politice, Elke Kahr, în vârstă de 59 de ani, a obţinut un procent de 29,1% din voturile exprimate (+8,8%), comparativ cu 25,7% (-12,1%) pentru primarul conservator în exerciţiu Siegfried Nagl (de la partidul OVP), aflat în funcţie de 18 ani, care şi-a anunţat demisia, după cum informează Agerpres.
A explicat care a fost rețeta succesului: „Noi suntem prezenţi în fiecare zi şi de mulţi ani alături de oameni”
Rezultatul nu a fost anticipat de sondaje, care nu o creditau pe Elke Kahr cu prea multe șanse de câștig. Așa că, „amploarea sa este mai mult decât surprinzătoare”, le-a declarat Elke Kahr jurnaliştilor austrieci . „Unii fac promisiuni cu doar câteva săptămâni înainte de alegeri. Noi suntem prezenţi în fiecare zi şi de mulţi ani alături de oameni, în special alături de cei mai nevoiaşi”, a mai afirmat proaspăt câștigătoarea alegerilor din Graz.
Al doilea oraş din Austria, cu peste 220.000 de alegători, Graz oferă de foarte multe ori voturi Partidului Comunist Austriac, o formaţiune care, altfel, este ca și inexistentă în restul Austriei.
Alături de extrema-dreaptă şi de Verzi, KPO a făcut parte din precedenta echipă municipală condusă de conservatori şi a avut doi adjuncţi, însărcinaţi cu transportul, sănătatea şi afacerile sociale.
KPO nu a precizat deocamdată cu ce formaţiuni intenţionează să formeze o coaliţie pentru a administra oraşul.AG