Evenimentul Zilei > Actualitate > PARASCHIVESCU: Un post co(s)mic
PARASCHIVESCU: Un post co(s)mic

PARASCHIVESCU: Un post co(s)mic

"La Cosmos TV, romanii ma vor vedea asa cum sunt de fapt, ca un om cu mana intinsa", a marturisit Corneliu Vadim Tudor luni seara, in prima zi de emisie a noului post.

Afirmatia, delicios de ambigua, a fost facuta la emisiunea „Ajutor crestin”, pe care realizatoarea Diana Radu a inceput-o citand un distih al presedintelui PRM, inainte de a vorbi despre „traiul normal de viata” al romanilor. De fapt, aproape intregul program a fost conceput in jurul lui CV Tudor, autointitulat „actionar principal doar cu sufletul si spiritul”, dar atent la fiecare miscare din studio. Cosmos TV nu e un post politic, ne-a asigurat Domnia Sa din capul locului. Faptul ca invitatii din ziua inaugurala au fost Dan Claudiu Tanasescu, Dumitru Dragomir, Mircea Ifrim sau Gheorghe Funar a fost, fireste, o simpla coincidenta.

Tot in cheia neimplicarii politice, in plin „Ajutor crestin”, in josul ecranului a aparut un sondaj de opinie in care PRM ocupa primul loc in simpatia electoratului. Daca aici exista totusi dubii, nu acelasi lucru se poate spune despre reactia declansata de Cosmos TV asupra privitorilor.

E trist ca o intentie altminteri onorabila – cladirea unui post care ia distanta de kitsch – poate cunoaste un asemenea esec. Si nu are cum sa fie altfel, cata vreme clubul TV-PRM are destui membri divortati de limba romana, iar decorul emisiunilor combina recuzita sedintelor de partid cu instrumentarul bisericesc. Totul pe fondul unui cantec popular interpretat cu patos, in care mesajul era – citez – „Sa strigam cu mic, cu mare, / Traiesti, Romanie Mare, / Sa se-auda-n Bucuresti, / Romanie, sa traiesti”.

Poate ca, daca va vedea in reluare programul de luni, CV Tudor isi va trimite colegii la reciclare si le va spune ca: formula „in ceea ce privesc fondurile europene” (Mircea Ifrim) e gresita; exprimarea de tip „Buna seara la romanii care au sansa sa urmaresc emisiunea” (Gheorghe Funar) suna prost in gura unui patriot cu o asemenea detenta; intrebarea „Povestiti-ne cum a fost in viata”, adresata de un reporter al postului unei batrane de o suta de ani, nu e doar o gafa de limbaj, ci si de comportament. Dar despre alte boacane co(s)mice, cu voia dumneavoastra, in tableta de maine.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: