Orban: Frunzăverde nu are ce căuta în PNL. I-ar fi fost mai bine patru ani în purgatoriu, fără funcție
- Marius Vulpe
- 8 aprilie 2012, 11:35
Sorin Frunzăverde ar fi fost mai bine să petreacă "patru ani de purgatoriu, fără nicio funcţie publică", înainte de a fi cooptat în conducerea PNL, a susţinut deputatul liberal Ludovic Orban, unul dintre puţinii membri ai acestui partid care au votat împotriva numirii fostului democrat-liberal în funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii.
Liberalul a precizat că deşi are o relaţie bună cu Sorin Frunzaverde, pe care-l apreciază, nu poate tolera migraţia politică. "Nu are ce căuta în partidul nostru. Nici el, nici un alt democrat liberal. Sunt principiile în care eu cred", a apreciat Orban. Potrivit lui Orban, astfel de migrări sunt bazate pe opportunism şi ghidate de interese meschine. Totusi, a explicat deputatul liberal, primirea lui Frunzaverde are o valoare "mai mult simbolică". "Legea care interzice migrarea primarilor de la un partid la altul s-a adoptat când eram noi la putere. Sper ca Sorin Frunzăverde să fie o excepţie care confirmă o regulă pe care PNL-ul a respectat-o consecvent de-a lungul timpului", a declarat Orban, sâmbătă seară, la România Tv. El a explicat de ce a preferat să ridice mâna împotriva numirii lui Frunzăverde ca vicepreşedinte PNL. "Cetăţenii ne investesc cu încredere şi ne oferă putere în numele unui program politic, în numele unui partid politic, al unui program de guvernare şi în numele unei ideologii. A-ţi părăsi partidul este o trădare a celor care te-au votat. Eu nu aş fi putut să mă privesc în oglindă dacă nu aş fi votat împotrivă. Sper ca Sorin Frunzăverde să fie o excepţie şi să aibă valoarea de simbol, ca un om care a decis, după 20 de ani, să îşi părăsească partidul", a mai spus deputatul liberal. În opinia lui Ludovic Orban, "era bine, totuşi, ca Frunzaverde să aibă un purgatoriu, timp de patru ani, şi să nu ocupe nicio funcţie publică".