ACORD. Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, şi Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, au stabilit în întâlnirea de ieri ca spitalele să treacă la administraţiile locale.
De asemenea, în strategia de descentralizare a unităţilor sanitare intră şi construcţia de locuinţe pentru rezidenţi şi medici tineri, pe terenurile de la primării, dar şi spitale noi în sectoarele în care sunt prea puţine, respectiv 3, 4 şi 6, şi reabilitarea cabinetelor medicale din şcoli. Astfel, s-a decis constituirea unui grup de lucru mixt, care are ca sarcină, până pe 31 august, elaborarea unui raport despre strategia propusă ieri. „În 1 septembrie trebuie să demarăm programul. În Bucureşti sunt peste două milioane de oameni, este centru universitar şi sunt medici de elită, de aceea trebuie o strategie sanitară“, a declarat Nicolăescu.