Opoziţia a lansat, la Istanbul, noul Consiliu Naţional Sirian
- Simona Mătieș
- 2 octombrie 2011, 19:22
După o reuniune de două zile, în Turcia, liderii opoziţiei siriene au anunţat că nou- înfiinţatul Consiliu Naţional Sirian vizează înnoirea şi democratizarea Siriei şi este deschis tuturor cetăţenilor, relatează BBC.
Consiliul a fost creat luna trecută, în încercarea de uni toţi liderii opoziţiei faţă de preşedintele Bashar al-Assad. Noul Consiliu reuneşte forţele opoziţiei şi ale revoluţiei paşnice, a declarat preşedintele acestui for, Burhan Ghalioun, pentru AFP. "Este un grup independent care simbolizează suveranitatea poporului sirian în lupta pentru libertate. Consiliul respinge orice interferenţă care subminează suveranitatea poporului sirian", a precizat el. Ghalioun, profesor universitar de ştiinţe politice în Franţa, la Sorbona, a fost numit, luna trecută, lider al consiliului, care are suporteri islamişti şi naţionalişti şi include un Comitet de Coordonare Locală, care organizează activităţile pe teren. Oraş recucerit de forţele lui Assad În aceaşi timp, trupele guvernamentale au recucerit oraşul Rastan, din centrul ţării. Oraşul, cu 40.000 de locuitori, aflat în provincia Homs, a fost, în ultimele zile, scena unor bătălii puternice, între forţele pro-Assad şi dezertorii din armată, care au refuzat să tragă asupra protestatarilor. Activiştii şi televiziunea de stat au anunţat, azi, că trupele guvernamentale au preluat controlul asupra oraşului Rastan, la 160 km nord de Damasc. Ei spun că guvernul a trimis 250 de tancuri şi vehicule blindate, pentru a reprima revoltele şi 50 din aceste vehicule au părăsit azi localitatea. Cel puţin 2.700 de oameni au fost ucişi, în ultimele şase luni de proteste contra regimului de la Damasc, iar preşedintele al-Assad a refuzat să părăsească puterea.